Statul instituie un mecanism național pentru a preveni importul de pește provenit din pescuit ilegal

Statul instituie un mecanism național pentru a preveni importul de pește provenit din pescuit ilegal
Sursa foto: Poliția de Frontieră România

Membrii Cabinetului de miniștri au adoptat miercuri un proiect ce prevede instituirea unui mecanism de verificare a provenienței peștelui și produselor pescărești în R. Moldova. Măsura vizează prevenirea introducerii pe piața națională a acestor produse provenite din pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat.

Potrivit Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), importatorii de pește și produse pescărești vor fi obligați să prezinte, la momentul importului, certificatul de captură pentru fiecare lot provenit din pescuitul sălbatic marin. Documentul va fi transmis prin sistemul electronic de trasabilitate al Uniunii Europene și va fi verificat de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul inspectorilor sanitari veterinari de la punctele de control la frontieră.

În cazul lipsei certificatului de captură, constatării de către inspectorul sanitar veterinar a neconformităților depistate sau lipsei informațiilor complete și concludente în certificatul de captură, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va interzice importul în țară a produselor pescărești obținute din pescuitul din mări și oceane.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Ministerul Agriculturii menționează că pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat a devenit o problemă majoră la nivel global, afectând grav resursele naturale și echilibrul ecosistemelor marine.

Conform MAIA, se estimează că aproximativ 40% din pescuitul comercial mondial provine din astfel de practici, ceea ce înseamnă pierderi anuale de peste 843.000 de tone de pește, cantități semnificative pentru regenerarea stocurilor și menținerea durabilă a resurselor acvatice.