Specialist, despre secarea cascadei Saharna: „Nu-i factorul uman de vină”
Cascada Saharna - una dintre principale atracții turistice din R. Moldova, a secat. Specialiștii consultați de Radio Moldova spun că de vină ar fi lipsa precipitațiilor și temperaturile înalte din ultima perioadă. Potrivit acestora, debitul apei s-ar putea normaliza odată cu revenirea ploilor.
După ce în spațiul public au apărut imagini cu secarea cascadei Saharna din raionul Rezina, Ministerul Mediului și subdiviziunile sale s-au autosesizat și au trimis o echipă de specialiști pentru a investiga situația.
Specialistul principal de la Inspectoratul de Mediu Rezina, Ion Ciurici, a declarat pentru radiodifuzorul public că nu au fost identificate baraje sau alte construcții care ar bloca curgerea apei.
„Nu-i factorul uman absolut deloc, aici este de la natură. Apă la cascadă nu este de o lună. Este secetă. Până ajunge la cascadă, apa își pierde din putere și staționează. Debitul de apă de unde curge izvorul nu s-a schimbat”, a precizat Ion Ciurici.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Primarul satului Saharna Nouă, Victor Macrii, a afirmat că, potrivit localnicilor, cascada ar fi început să sece acum trei luni și doar precipitațiile ar putea-o salva.
„Am observat cu vreo trei luni în urmă că nu este acel debit de apă care era în scurgere. M-am deplasat la fața locului, am văzut situația, am analizat de la intrarea comunei și până la ieșire și am depistat că da, izvorul care vine nu este cu acel debit de apă cu care curgea. Suntem în discuții cu primarii din teritorii, ne străduim să menținem curățenia”, a adăugat Victor Macrii.
Cu o cădere de apă de la o înălțime de patru metri, cascada a creat o excavație de până la zece metri adâncime, căreia i se spune „Groapa Țiganului”. Situată în raionul Rezina, la 100 de kilometri de Chișinău, aceasta atrage anual numeroși turiști, atât locali, cât și străini.