SIS anunță despre noi dezinformări care au scopul de a „destabiliza societatea și securitatea regională”
Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al R. Moldova susține că a intrat în posesia unor „date ce indică la relansarea campaniilor de dezinformare și manipulare cu scopul de a destabiliza societatea noastră și securitatea regională”. Mesajul SIS vine la o săptămână după ce președinta Maia Sandu a declarat, la Timișoara, că „în această primăvară Rusia își va relua încercările de destabilizare” a R. Moldova.
De această dată, potrivit SIS, țintele campaniei de dezinformare și manipulare ar fi:
- compromiterea relațiilor diplomatice ale R. Moldova, în special relațiile moldo-ucrainene;
- scăderea încrederii și a intensității cooperării la toate nivelele dintre autoritățile din R. Moldova și Ucraina;
- reducerea interoperabilității de asigurare a securității regionale existente între organele de securitate, apărare și ordine de drept ale R. Moldova și ale Ucrainei.
„Conform datelor obținute, un grup de persoane pregătește lansarea în spațiul public al narativului prin care acuză instituțiile statului de acțiuni orientate contra unor cetățeni ai Ucrainei, care ocupă diverse funcții în instituțiile guvernamentale ucrainene. Printre membrii grupului respectiv se regăsesc și foști ofițeri de informații, cetățeni ai R. Moldova, care, în diferite perioade, au fost demiși și eliberați pentru acțiuni coruptibile, însușirea banilor publici, abuz de putere, sechestrări de persoane, interacțiuni nesancționate cu servicii speciale străine. De asemenea, pentru a da o pseudo-credibilitate acțiunilor sale, se intenționează publicarea unei pretinse copii a unui document, parte a unui dosar penal gestionat de una din procuraturile specializate”, spune SIS făcând referire la datele pe care le-a obținut.
SIS declară că asemenea acțiuni se încadrează în setul de instrumente ale războiului hibrid dus de Federația Rusă contra R. Moldova, având scopul de „discreditare a eforturilor autorităților naționale și ale fiecărui cetățean al țării noastre întru păstrarea păcii și securității în regiune”.
Reprezentanții SIS cred că frecvența și amploarea dezinformării și manipulării „va crește pe durata anilor 2024-2025 fiind țintite procesele de reformă, cele electorale care se vor desfășura în R. Moldova, dar mai ales procesul de negocieri pentru aderarea la UE”.
Recomandăm cetățenilor să fie vigilenți și să se informeze din surse oficiale și credibile.
Președinta Maia Sandu, a declarat pe 13 ianuarie, după decernarea Premiului „Timișoara Pentru Valori Europene” pentru „curajul și determinarea în promovarea valorilor europene”, că „în această primăvară Rusia își va relua acțiunile de destabilizare” a R. Moldova.
„Există planuri ale Federației Ruse, unele dintre aceste riscuri materializează, altele nu se materializează. Dar știm că în această primăvară Rusia își va relua acțiunile de încercare de destabilizare”, a mai afirmat Maia Sandu.
De la începutul războiului în Ucraina, autoritățile de la Chișinău au anunțat de mai multe ori despre pregătirea unor campaniilor de dezinformare și dejucarea planurilor rusești de destabilizare a țării. Canada, SUA și câteva țări europene au impus sancțiuni împotriva unor persoanelor din țară și din afară pentru implicare în acțiunile de destabilizare. Cele 12 posturi de televiziune din R. Moldova și peste 50 de site-uri de asemenea au fost închise „în scopul protejării spațiului informațional național și prevenirii riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice”.