Rezidenții Zonelor Economice Libere vor fi scutiți temporar de taxe vamale

Rezidenții Zonelor Economice Libere vor fi scutiți temporar de taxe vamale
Imagine simbol

Rezidenții Zonelor Economice Libere (ZEL) vor fi scutiți temporar de taxa vamală la introducerea mărfurilor pe teritoriului țării. Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova (CCIRM) precizează că de aceste scutiri vor beneficia doar rezidenții ZEL-urilor care au aplicat legislația în vigoare până la data de 1 ianuarie 2024.

„Totodată, scutirea nu se va aplica în cazul mărfurilor de origine nepreferențială (fără certificate de origine EUR1 sau CT1 etc.) care au fost supuse prelucrării insuficiente. În astfel de cazuri, taxa vamală se va aplica doar acelor componente de produs finit care nu au origine preferențială”, menționează în comunicatul CCIRM.

Potrivit PRO TV, antreprenorii au o claritate în privința modului în care vor activa doar până în luna septembrie a anului curent. Până atunci, producătorii din Zonele Economice Libere care au mărfuri destinate pentru comercializarea pe teritoriul țării nu vor mai fi obligați să achite taxa vamală de 20%, așa cum prevede noul Cod Vamal, care a intrat în vigoare pe 1 ianuarie.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„Modificările în noul Cod Vamal au afectat în special rezidenții ZEL, care concomitent cu exportul produselor fabricate în cadrul zonelor, practică și introducerea acestora în cantități limitate pe piața internă a R. Moldova. Cu toate că unii din rezidenții ZEL au optat pentru aplicarea cadrului legal în vigoare până în anul 2024, aceștia au fost impuși să achite taxe vamale la introducerea mărfurilor din Zone pe restul teritoriului țării”, precizează Camera de Comerț și Industrie.

În primele două luni ale anului curent, rezidenții ZEL nu au putut introduce mărfuri pe teritoriul R. Moldova, luând în considerare povara financiară suplimentară și statutul mărfurilor autohtone care nu a fost recunoscut.

Ordinul privind scutirea temporară de taxele vamale va fi publicat în Monitorul Oficial. Pentru depunerea declarațiilor vamale cu scutiri, urmează a fi actualizat sistemul informațional vamal.

Conceptul de Zone Economice Libere a apărut în R. Moldova în anul 2002. ZEL-urile reprezintă părți ale teritoriului vamal al țării noastre, separate din punct de vedere economic, strict delimitate pe tot perimetrul lor, în care pentru investitorii autohtoni și străini sunt permise, în regim preferențial, genuri ale activităţii de întreprinzător, în condițiile legii.

În prezent, pe teritoriul R. Moldova sunt șapte Zone Economice Libere, care beneficiază de mai multe facilități de ordin fiscal și vamal din partea statului.