Reacția Spitalului Timofei Moșneaga după ce unul din medicii instituției i-a spus unei paciente că „nu operează ruși”

Reacția Spitalului Timofei Moșneaga după ce unul din medicii instituției i-a spus unei paciente că „nu operează ruși”
Sursa foto: Facebook/IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”

Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” a venit vineri, 21 iulie, cu o reacție după ce pe rețelele de socializare a apărut un video în care un medic al instituției îi reproșează unei paciente că nu știe limba română. Mai mult, medicul a menționat și fraze precum „îmi vine să te împușc” și „eu nu operez ruși”. Conducerea spitalului a menționat că acest caz va fi analizat în cadrul Comitetului de etică al instituției și și-a cerut scuze de la pacientă.

Conducerea instituției și-a „exprimat public dezacordul și a condamnat ferm mesajele care pot afecta pacienții”.

„Poziția noastră este că toți pacienții merită un tratament echitabil și respectuos, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de apartenența lor etnică. În urma unui video apărut pe rețelele de socializare, în care un medic al instituției se implică într-un act de discriminare pe criterii lingvistice și etnice, aducem la cunoștința că astfel de comportamente nu reprezintă valorile pe care le promovăm. Comunicăm că acest caz va fi analizat sub toate aspectele în cadrul Comitetului de etică al instituției. În numele conducerii și al întregului personal al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, cerem scuze pacientei și asigurăm că vom lua măsurile necesare pentru a nu fi admise astfel de cazuri”, se arată în reacția Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, publicată pe rețelele de socializare.

Reacția vine după ce, acum o zi, pe canalul de Telegram „Кишинёв в теме” a fost publicat un video care, potrivit autorilor, a fost filmat într-un spital din Chișinău. Un medic ORL discută cu o pacientă vorbitoare de limba rusă, pe care o critică pentru faptul că nu a învățat limba română.

În timp ce examinează o radiografie, medicul se arată nemulțumit de faptul că pacienta îi răspunde în limba rusă.