R. Moldova ar putea adera la UE mai devreme de anul 2030. Maia Sandu: „Nu exclud”
Țara noastră ar putea adera la UE mai devreme de 2030. Președinta Maia Sandu a declarat acest lucru în cadrul emisiunii „La 360 de grade”, de la Radio Moldova. Potrivit șefei statului, acest lucru ar fi posibil dacă autoritățile de la Chișinău își vor intensifica eforturile, iar blocul comunitar va păstra deschiderea pentru integrarea europeană a R. Moldova.
„Dacă în mai puțin de doi an am reușit să facem pași importanți, cred că este foarte real să ajungem stat membru al UE până la sfârșitul acestui deceniu. [...] Ne-am bucura și ne-am dori ca acest lucru să se întâmple mult mai repede și nu exclud că acest lucru se poate întâmpla mult mai repede, dacă și noi, aici, pe intern, muncim mai mult și mai mulți muncim la această agendă de integrare europeană. [... ] Sunt optimistă”, a menționat președinta.
Șefa statului s-a arătat optimistă în privința deciziei Consiliului European în cazul negocierilor de aderare cu R. Moldova, care urmează să fie pronunțată în luna decembrie. Totodată, Maia Sandu a precizat că este în interesul R. Moldova ca și Ucraina să primească un răspuns pozitiv.
„Sper că decizia va fi pozitivă pentru ambele țări, este în interesul nostru ca și Ucraina să meargă pe aceeași cale, să-și consolideze democrația și să devină stat membru al UE, la fel cum este și în interesul Ucraina ca R. Moldova să devină stata membru al Uniunii Europene”, a precizat președinta.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
În aceeași ordine de idei, Maia Sandu a declarat că R. Moldova nu poate deveni stat membru al UE doar după rezolvarea conflictului transnistrean, întrucât asta ar însemna „să-i dăm Kremlinului drept de veto pe procesul de integrare a țării”.
„Admitem că în cel mai rău caz vom face integrarea europeană în doi pași, mai întâi malul drept și apoi malul stâng. În momentul în care oamenii vor vedea cum cresc standardele de viață, cum cresc pensiile, salariile, cum se îmbunătățește viața în localitățile noastre, sigur că și ei își vor dori să meargă pe aceeași cale. Cred că ei și astăzi își doresc, doar că există Federația Rusă”, a punctat șefa statului.
Vineri, 8 noiembrie, Comisia Europeană a recomandat inițierea negocierilor pentru aderarea R. Moldova și Ucrainei la UE.
Decizia finală privind începerea negocierilor cu R. Moldova va fi luată de către statele membre la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura în perioada 14-15 decembrie. Dacă nu vor exista obiecții, negocierile ar putea să înceapă în lunile martie-aprilie 2024.
Totodată, în cazul Georgiei, Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de țară-candidat la aderare, statut pe care R. Moldova și Ucraina l-au primit în 2022.