Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea din R. Moldova

Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea evita extrădarea din R. Moldova
Sursa foto: mai.gov.md

Cetățenii străini care au probleme cu legea nu vor mai putea să se folosească de tertipuri juridice pentru a evita extrădarea din R. Moldova și eschivarea de la răspundere penală. Un proiect de lege în acest sens a fost votat miercuri, 31 iulie curent, în a doua lectură de către 71 de deputați.

Potrivit inițiativei legislative, până în prezent, termenele de deținere în arest a persoanelor în vederea extrădării și termenele prevăzute pentru emiterea unei decizii irevocabile privind cererile de azil nu corespund.

În acest context, autorii propun majorarea de la 180 de zile la 12 luni a termenului maxim de deținere în arest preventiv a persoanei în vederea extrădării. De asemenea, Legea privind azilul în Republica Moldova va fi completată cu o nouă categorie de cereri care trebuie examinate în procedură rapidă. Este vorba despre cererile persoanelor în privința cărora a fost inițiată procedura de extrădare.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

La fel, autorii propun modificarea termenelor de examinare și a căilor de atac aplicabil hotărârilor emise de instanțele judecătorești privind contestațiile împotriva deciziilor Inspectoratului General pentru Migrație. Respectiv, decizia de respingere a cererii de azil va putea fi atacată pe calea contenciosului administrativ, fără procedură prealabilă, în termen de cinci zile lucrătoare de la data comunicării.

Hotărârea instanței de judecată privind menținerea sau anularea deciziei de respingere a cererii de azil va putea fi atacată la Curtea de Apel, iar hotărârea Curții de Apel nu va putea fi supusă niciunei căi de atac, fiind irevocabilă. Vor fi modificate doar termenele care vizează cererile de azil examinate de Inspectoratul General pentru Migrație în procedură rapidă.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.