Profesorii și educatorii nu vor mai trebui să raporteze modalitatea de utilizare a compensației anuale

Profesorii și educatorii nu vor mai trebui să raporteze modalitatea de utilizare a compensației anuale
Sursa foto: UNDP Moldova

Cadrele didactice din instituțiile de învățământ general din R. Moldova nu vor mai fi obligate să raporteze modalitatea de utilizare a compensației anuale de 4.000 de lei, acordată pentru achiziționarea materialelor didactice. Guvernul a adoptat o decizie în acest sens miercuri, 1 noiembrie.

„Aceasta este una dintre acțiunile prin care ne propunem să debirocratizăm activitatea pedagogilor. Drept urmare, aceștia nu vor mai fi nevoiți să prezinte, până la 31 decembrie, administrației instituției de învățământ documente confirmative privind utilizarea compensației bănești conform destinației”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Urmărește-ne pe canalul nostru de Telegram

Potrivit regulamentului, compensațiile bănești oferite anual pedagogilor pot fi utilizate pentru procurarea următoarelor materiale didactice: dicționare, crestomații, reviste de specialitate, auxiliare didactice, culegeri de probleme, culegeri de teste, culegeri de jocuri și texte literare, culegeri de metode interactive, atlase, enciclopedii, compendii, antologii, îndrumare, monografii și altă literatură de specialitate, literatură artistică, produse de birotică și papetărie și altele.

De asemenea, pedagogii pot utiliza cei 4.000 mii de lei la procurarea tehnicii de calcul (calculator/ laptop/ tabletă, componente PC, periferice PC, software pentru PC etc), a serviciilor de internet sau a produselor software, utilizate în activitățile de instruire online.

Amintim că Guvernul a aprobat majorarea compensației anuale a cadrelor didactice de la 2.000 lei la 4.000 lei la data de 23 februarie 2022.