Produsele moldovenești vor ajunge mai ușor pe piețele din Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein

Produsele moldovenești vor ajunge mai ușor pe piețele din Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein
Imagine simbol

Produsele moldovenești vor ajunge mai ușor pe piețele din Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein. Miercuri, Guvernul a aprobat ratificarea Acordului de liber schimb dintre R. Moldova și cele patru state membre ale Asociației Europene de Liber Schimb (EFTA).

Documentul prevede reducerea taxelor vamale la importul produselor din țările EFTA, crearea condițiilor de concurență echitabilă în cooperarea economică dintre părți și avansarea comerțului electronic, încurajând totodată companiile străine să investească în R. Moldova.

„Suntem o piață mică, iar pentru a reuși economic trebuie să țintim noi piețe cu produsele noastre. Iar acest acord este un pas important pentru R. Moldova de a-și extinde piețele de export și consolida relațiile comerciale”, a scris ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, după ședința Executivului.

Potrivit lui Alaiba, datorită eliminării taxelor vamale pentru produsele moldovenești în statele EFTA, exportatorii autohtoni vor putea beneficia de un „potențial imens de creștere”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Accesul mai ușor la piețele internaționale oferă țării noastre oportunități extraordinare: vindem produsele și serviciile noastre în mai multe țări, atragem investitori străini, creăm noi locuri de muncă, mai ales în domeniile importante ale economiei”, a conchis ministrul.

Conform datelor oficiale, în 2023, exporturile de produse moldovenești pe piața EFTA au ajuns la 33,34 milioane de dolari, iar valoarea importurilor a constituit 64,1 milioane de dolari. În prezent, principalele produse pe care R. Moldova le exportă în cele patru state sunt cerealele, uleiurile, fructele, nucile, produsele de panificație, vinurile și textilele.

Negocierile pe marginea Acordului de Comerț Liber dintre R. Moldova și statele membre EFTA au fost lansate în anul 2021, având la bază declarația comună privind cooperarea economică semnată în anul 2017. În perioada martie 2021 - martie 2023, s-au desfășurat cinci runde de negocieri, Acordul fiind semnat pe 27 iunie 2023, la Schaan.