Procurorul general interimar, despre tentativele din exterior de destabilizare a R. Moldova: Fenomene fără precedent
Procuratura monitorizează și investighează acțiunile ce se referă la destabilizarea securității Republicii Moldova. Declarația aparține procurorului general interimar Ion Munteanu, făcută în cadrul emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA.
„Constat, cu certitudine, că în ultimul an R. Moldova s-a întâlnit cu niște fenomene fără precedent. Într-un cuvânt este pe bună dreptate numit război hibdrid. Este vorba și de un atac mediatic și de ordin energetic pe alocuri, ne-am întâlnit foarte clar cu implicarea structurilor externe în tentativele de destabilizare a ordinii publice. Toate aceste aspecte, în special cele care țin de securitatea statului, securitatea ordinii publice sunt în vizorul Procuraturii, sunt investigate, investigații sunt active și la moment”, a declarat Munteanu.
Procurorul general interimar a precizat că o cauză penală este deja pe rolul instanței.
„Este vorba de o cauză în care sunt inculpate șapte persoane care pregăteau acțiuni de destabilizare a ordinii publice. Este vorba de acțiuni de urmărire penală care au avut loc în perioada martie-aprilie. Și e vorba de o altă cauză penală care la fel este pe rolul instanței de judecată unde în cadrul urmării penale s-a constatat că inculpatul are tangență directă la serviciile speciale ale Federației Ruse. În aceeași ordine de idei sunt investigate și direct și în atenția mea personală și a procuraturii specializate, PCCOCS, fenomenele de infracționalitate informatică. Aici cumva suntem luați pe nepregătite, cel puțin Procuratura nu are capacitate tehnică de a investiga și de a fi eficienți în investigarea acestor tipuri de atacuri, infracțiuni, însă în colaborare cu colegii din MAI încercăm să înțelegem exact ce s-a întâmplat”, a mai spus Munteanu.
Menționăm că, la sfârșitul lunii mai, Consiliul Uniunii Europene a decis să impună măsuri restrictive împotriva a șapte persoane în două cadre distincte de sancțiuni: un regim recent instituit care vizează persoanele responsabile pentru acțiuni care vizează destabilizarea, subminarea sau amenințarea suveranității și independenței Republicii Moldova și regimul care abordează acțiunile care subminează sau amenință integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei.
În baza regimului de sancțiuni privind Republica Moldova, au fost listate următoarele persoane: Ilan Șor, Igor Chaika, Marina Tauber, Vladimir Plahotniuc, Aleksandr Kalinin, Grigore Caramalac.