Președintele Parlamentului pleacă la Viena, însoțit de patru deputați. Se vor întâlni și cu moldovenii din Austria
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită oficială în Republica Austria, în perioada 21-23 noiembrie, la invitația omologului său austriac. El va fi însoțit de patru deputați. Urmează mai multe întâlniri cu oficiali, dar și cu moldovenii aflați în Austria.
La Parlamentul Austriei, șeful Legislativului de la Chișinău se va întâlni cu președintele Consiliului Național, Wolfgang Sobotka.
Agenda vizitei mai include întrevederi cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Republica Austria-R. Moldova și cu membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă.
„Discuțiile se vor referi la parcursul european al R. Moldova și cum pot fi sprijinite eforturile de integrare europeană a țării noastre”, a precizat Parlamentul de la Chișinău.
Președintele Parlamentului va fi primit și la Guvernul Austriei, având planificate întrevederi cu ,inistrul Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale - Alexander Schallenberg, dar și cu Ministrul Federal al Muncii și Afacerilor Economice - Martin Kocher.
Totodată, speakerul Igor Grosu urmează să se întâlnească și cu reprezentanții diasporei. Membrii comunității de moldoveni care locuiesc, învață sau muncesc în Austria vor avea o discuție cu președintele Parlamentului, marți, 21 noiembrie.
Igor Grosu va fi însoțit în vizita la Viena de către deputații Adrian Belîi - președintele Grupului de prietenie cu Republica Austria, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie; Ion Groza - vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană; Ina Coșeru - vicepreședinta Comisiei mediu, climă și tranziție verde; Marina Morozova - membra Comisiei economie, buget și finanțe.