Premierul Recean, după ce un bărbat a părăsit ilegal teritoriul Aeroportului: „Curând va urma o demisie”

Premierul Recean, după ce un bărbat a părăsit ilegal teritoriul Aeroportului: „Curând va urma o demisie”
Sursa foto: Poliția de Frontieră 

Incidentul de duminică seară, 5 noiembrie, când un cetățean al Azerbaijanului a fugit de pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, evitând controalele la frontieră, s-ar putea solda cu o demisie, susține premierul R. Moldova, Dorin Recean.

„Acest lucru s-a întâmplat pentru că au întârziat acele măsuri de securitate și respectiv foarte curând va urma o demisie. Despre asta vom vorbi în zilele următoare”, a declarat Dorin Recean pentru presă, potrivit unui video publicat de purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Prim-ministrul nu a precizat cine ar putea fi demis în urma acestui incident și nici când anume s-ar putea întâmpla acest lucru.

0:00
/

Un cetățean al Azerbaidjanului în vârstă de 38 de ani, ajuns duminică, 5 noiembrie, pe teritoriul R. Moldova, a părăsit ilegal teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău.

Pe 6 noiembrie, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că bărbatul a fost reținut în Capitală și „cazul urmează a fi documentat conform tuturor normelor legale”