Polițista care a accidentat trei pietoni la Sîngera, soldat cu un deces, în arest preventiv. Refuză să fie apărată
Polițista de 22 de ani, învinuită că a provocat accidentul de la Sângera, soldat cu decesul unei tinere de 30 de ani și rănirea a două copile de 6 și, respectiv, 17 ani, a primit 30 de zile de arest preventiv. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Suspecta nu a participat la ședința de judecată din 30 august. Ea a refuzat să fie escortată în fața magistraților. Potrivit avocatului angajat de părinți, citat de NewsMaker, tânăra polițistă refuză categoric să fie apărată.
Procurorul de caz Roman Moraru a declarat pentru Ziarul de Gardă că instanța a mai dispus ridicarea provizorie a permisului de conducere.
„(…) Anularea de drept poate fi prin sentință cu constatarea vinovăției, dar acum, în cadrul urmăririi penale, procurorul este în drept să înainteze un demers privind aplicarea măsurii preventive, inclusiv cu măsura preventivă complementară ce ține de ridicarea provizorie a permisului de conducere, lucru care a fost admis de către instanță”, a spus procurorul.
Între timp, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Municipal de Copii „Valentin Ignatenco”, Veronica Istrati, a declarat că medicii i-au permis fetiței de șase ani, care este fiica femeii decedate la fața locului, să participe la ceremonia funerară în memoria mamei sale, deși nu a fost externată din spital.
„Au lăsat-o doar să meargă la înmormântare, după care va reveni la spital pentru investigații suplimentare. Ulterior, medicii vor decide dacă o lasă la tratament la domiciliu sau dacă va continua tratamentul în spital (…). Deci, nu a fost externată”, a precizat Veronica Istrati.
La acest subiect: Accident la Sîngera, provocat de o polițistă beată: O femeie a murit, iar două copile au fost transportate la spital
O femeie a decedat, iar două copile au fost transportate la spital, în urma unui accident provocat de o polițistă, în noaptea de luni spre marți, 29 august, la Sîngera. În cazul șoferiței, aparatul Drager a arătat o concentrație de alcool de 0,51 mg/l în aerul expirat.