Persoanele de peste 60 de ani pot participa gratuit la „Universitatea pentru vârsta a treia”. Cine are prioritate
Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a anunțat luni, 11 septembrie, că lansează conceptul „Universitatea pentru vârsat a treia”. Acesta face parte din Programul Național privind îmbătrânirea activă și sănătoasă pentru anii 2023-2027 și se axează pe extinderea oportunităților de educație de-a lungul vieții pentru vârstnici.
„Universitatea pentru vârsta a treia” reprezintă o formulă de educație adaptată pentru femeile și bărbații în vârstă, misiunea căreia constă în promovarea conceptului de învățare pe tot parcursul vieții, au explicat autoritățile.
„Astfel, persoanele vârstnice vor avea acces la oportunități de educație, într-un mediu favorabil pentru îmbătrânirea activă, vor fi susținute și motivate să fie în continuare active și implicate în viața socială”, au menționat responsabilii de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Persoanele cu vârsta peste 60 de ani sunt îndemnate să se înscrie la concursul de selectare a participanților la pilotarea cursurilor desfășurate de către Universitatea de Stat din Moldova în cadrul „Universității pentru vârsta a treia”. Pilotarea cursurilor se va desfășura în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024.
La etapa de pilotare se vor organiza gratuit cursurile:
– „Dezvoltarea abilităților digitale”.
– „Stare de bine și comunicarea între generații”.
Durata unui curs este de 12 ore (1 oră = 45 minute), cu întâlniri o dată sau de două ori pe săptămână. Durata unei întâlniri – 90 minute.
Cererea de participare la concursva fi completată și expediată la adresa de e-mail crfc.usm@gmail.com sau depusă în format fizic, între orele 08:00-17:00, la:
– Universitatea de Stat din Moldova (Chișinău, str. A. Mateevici, 60, biroul 233, bloc central) sau la
– Ministerul Muncii și Protecției Sociale (Chișinău, str. V. Alecsandri, 1, biroul 715)
Perioada de depunere a cererilor: 8-25 septembrie 2023.
Cei de la Minister susțin că locurile sunt limitate, astfel, sunt încurajate să depună dosarele persoanele care întrunesc următoarele condiții:
– vârsta de peste 60 ani;
– disponibilitate de deplasare în Chișinău;
– implicare în activități de voluntariat/sprijin/suport altora.