Pentru prima dată după aproape jumătate de secol, Rusia și-a lansat prima misiune spaţială spre Lună (VIDEO)

Pentru prima dată după aproape jumătate de secol, Rusia și-a lansat prima misiune spaţială spre Lună (VIDEO)
Sursa foto: eanews.ru

Rusia a anunțat vineri, 11 august, că a lansat prima sa misiune pe suprafaţa Lunii, după aproape o jumătate de secol, în încercarea de a fi prima ţară care să aterizeze la Polul Sud Lunar. Meduza scrie că aceasta a fost lansată cu succes din cosmodromul Vostochny din regiunea Amur.

Vehiculul de lansare Soyuz-2.1b cu treapta superioară Fregat și stația interplanetară automată Luna-25 a fost lansat pe 11 august la ora 02:10, ora Moscovei.

O oră mai târziu, stația a fost pusă pe o traiectorie de zbor spre Lună și separată de treapta superioară Fregat.

Principalele obiective ale misiunii sunt dezvoltarea tehnologiilor de soft landing, studierea structurii interne și explorarea resurselor, inclusiv a apei.

Zborul ar urma să dureze între „patru zile şi jumătate şi cinci zile şi jumătate”, potrivit datelor publicate de Roscosmos.

Ajuns pe Lună, modulul Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, va avea ca sarcină, timp de cel puţin un an, prelevarea „de probe şi analiza solului şi efectuarea de cercetări ştiinţifice pe termen lung”.

„Următoarea stație automată Luna-26 este planificată să fie lansată în 2027, Luna-27 în 2028 și Luna-28 după 2030”, a declarat Iuri Borisov, directorul general al Roscosmos.