O pacientă acuză medicii că nu i-au operat cancerul, deși au primit mită. Reacția Institutului Oncologic
Din septembrie 2022, Ecaterina Calcaura luptă cu cancerul. Într-un interviu acordat jurnalistului Adrian Prodan, femeia a povestit că, deși a dat mită pentru a fi operată la Institutul Oncologic, medicul chirurg nu i-a înlăturat cancerul. Mai mult decât atât, acesta i-ar fi încurcat intestinele în timpul intervenției – motiv pentru care după externare nu mai putea să mănânce.
La scurt timp după publicarea interviului, Institutul Oncologic s-a autosesizat și a anunțat crearea unei Comisii de anchetă și demararea unei anchete de serviciu.
„S-a dat mită. Pentru că nu au vrut să se apuce să îmi facă operație. Voiau să mai stau acolo. Am fost nevoiți. Acolo nu intră nimeni la tine. Soțul și sora s-au străduit să intre și le-au pus tot ce trebuie. Am fost a doua zi dimineața luată și operată”, a povestit Ecaterina în interviul pentru Adrian Prodan.
La câteva zile după operație, femeia a fost externată. În pofida faptului că medicul de la Institutul Oncologic a asigurat familia Calcaura că tumoarea Ecaterinei a fost operată, aceasta se simțea din ce în ce mai rău.
Soții au încercat în repetate să ia legătura cu medicul cu pricina, însă fără succes. Ulterior, acesta îi redirecționa la spitalul raional.
„Nu a vrut să mă mai trateze pentru că nu a făcut operația care a fost scrisă în fișa de externare. Nu a făcut nici jumătate acolo. Doar cât a scos intestinul, dar cancerul a rămas”, a menționat femeia, care a aflat acest lucru abia la Institutul de Medicină Urgentă (IMU).
După prima intervenție la IMU, specialiștii i-au comunicat Ecaterinei că medicul chirurg care i-a efectuat operația la Institutul Oncologic i-ar fi încurcat intestinele – motiv pentru care după externare nu putea să mai mănânce nimic.
La o zi după publicarea interviului, Institutul Oncologic s-a autosesizat și a anunțat crearea unei Comisii de anchetă și demararea anchetei de serviciu în privința abaterilor disciplinare admise prin „nerespectarea de către lucrătorii medicali a Codului deontologic al lucrătorului medical şi al farmacistului, la planificarea și realizarea actului medical pacientei Calcaura Ecaterina”.
Totodată, instituția a declarat că a sesizat Centrul Național Anticorupție (CNA), solicitând verificarea celor relatate în interviu, cu întreprinderea tuturor măsurilor prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a circumstanțelor cauzei pentru stabilirea adevărului, după caz, cu tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.