UPDATE/ Femeia din Edineț, dată dispărută, a fost găsită moartă. Detalii de la oamenii legii

UPDATE/ Femeia din Edineț, dată dispărută, a fost găsită moartă. Detalii de la oamenii legii
Colaj ziar.md

(Update) Polițiștii din Edineț au depistat femeia decedată în apropierea localității Brătușeni. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), pe corpul neînsuflețit al acesteia nu au fost depistate semne de moarte violentă. Oamenii legii continuă investigațiile pentru a stabili cauza exactă a decesului.

(Știre inițială) O femeie în vârstă de 83 de ani, originară din satul Brătușeni, raionul Edineț, a dispărut de aproape patru săptămâni fără urmă. Potrivit Poliției, bătrâna a plecat de acasă pe 26 ianuarie și până la moment nu se cunoaște locul aflării sale.

Femeia are înălțime medie, cuprinsă între 1.60-1.65 m și corpolență slabă. La momentul plecării, era îmbrăcată în geacă neagră, pe cap purta batistă multicoloră și era încălțată în papuci negri.

Persoanele care cunosc informații despre locul aflării femeii sunt rugate să apeleze la numerele de telefon 061 010 007, 069 038 237 sau la numărul unic 112.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Sursa foto: Poliția R. Moldova