O companie aeriană de la Chișinău a fost autorizată să opereze zboruri regulate către SUA
Compania aeriană moldo-română HiSky a primit autorizația pentru a opera zboruri regulate către Statele Unite ale Americii. Anunțul a fost făcut marți noaptea.
„După ce am parcurs cu succes toate etapele procesului de verificare, Departamentul Transporturilor din SUA ne-a oferit Permisul de Operator Străin de Transport Aerian”, precizează reprezentanții companiei într-un mesaj publicat pe rețelele sociale.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Astfel, începând cu 12 decembrie, HiSky are deja dreptul de a opera zboruri către orice destinație din SUA.
Amintim că, pe 21 iunie curent, Cabinetul de miniștri a aprobat Acordul dintre Guvernul R. Moldova și Guvernul SUA privind transportul aerian, semnat la Chișinău în luna mai a aceluiași an.
Documentul, cunoscut și sub denumirea „Open Skies” a devenit o premieră pentru țara noastră, care pentru prima dată are un acord bilateral cu SUA în privința dezvoltării traficului aerian.