Nouă metodă de compensare a consumului de energie. Cetățenii vor putea primi bani în numerar pentru plata facturilor

Consumatorii vulnerabili vor putea primi compensații, pentru consumul de energie, sub formă de plată în numerar. Guvernul, în ședința de miercuri, 26 iulie, a avizat pozitiv proiectul de lege pentru modificarea următoarelor legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice și legii cu privire la ajutorul social.
Scopul proiectului este determinarea cât mai eficientă a consumatorilor vulnerabili, în contextul acordării compensațiilor pentru plata facturilor consumului de energie, și integrarea ajutorului pentru perioada rece a anului în mecanismul de acordare a compensațiilor în factură.
Astfel, se propune acordarea a două tipuri de compensații pentru plata consumului de energie:
1. compensație pentru achitarea facturilor la energie, inclusă direct în factură, și
2. compensație la energie sub formă de plată monetară consumatorului vulnerabil.
Mecanismul de stabilire a dreptului la compensație sub formă de plată monetară consumatorului vulnerabil și modul de plată a acesteia va fi descris în legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice, care va fi completată cu un capitol nou.
De asemenea, au fost introduse două categorii noi de vulnerabilitate: vulnerabilitate energetică maximă și vulnerabilitate energetică primară, care vor asigura o mai bună diferențiere a consumatorilor de energie, în special a celor cu un grad foarte înalt de vulnerabilitate.