Naționala Moldovei a învins selecționata Insulelor Feroe și se află pe locul doi în grupă - calificare la EURO 2024

Naționala Moldovei a învins selecționata Insulelor Feroe și se află pe locul doi în grupă -  calificare la EURO 2024
Sursa foto: fmf.md

Naționala Moldovei a învins selecționata Insulelor Feroe cu 1-0, într-un meci din grupa „E” de calificare pentru Campionatul European de fotbal, care va avea loc în Germania în anul 2024. Următorul meci din preliminarii tricolorii îl vor juca pe 15 octombrie, în Polonia.

R. Moldova a urcat, astfel, pe locul 2 în clasament cu 8 puncte, la egalitate de puncte cu lidera grupei, Cehia.

În premieră, R. Moldova are șanse reale, matematice, pentru o calificare istorică la un turneu final de anvergură”, au menționat reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal (FMF).

Căpitanul Vadim Rață este cel care a marcat pentru Naționala Moldovei.

Obținem alte 3 puncte și urcăm pe a doua poziție în grupa E”, au spus reprezentanții Federației Moldovenești de Fotbal.

Meciul cu Feroe a fost al 277-lea pentru Naționala Moldovei.

Încă o victorie pentru Moldova - în deplasare în fața Insulelelor Feroe cu scorul de 1-0! Felicitări!

În acest moment, naționala noastră se află pe locul doi în grupă - loc de calificare la EURO 2024! Visăm cu ochii deschiși”, a comentat deputatul Radu Marian.

Aceasta este prima victorie a Naționalei Moldovei în confruntare directă cu Insulele Feroe.

FEROE - MOLDOVA 0-1

A marcat: Vadim Rață (53)

10 septembrie. Stadionul Torsvollur din Torshavn

Arbitru: Vassilis Fotias (Grecia)

Asistenți: Andreas Meintanas și Konstantinos Psarris (Grecia)

Al 4-lea oficial: Aristotelis Diamantopoulos (Grecia)

Arbitrul asistent video: Agelos Evangelou (Grecia)

Asistentul arbitrului video: Evangelos Manouchos (Grecia)

Cartonașe galbene: Jakup Andreasen, respectiv Nichita Moțpan, Vadim Rață

FEROE: 1.Mathias Lamhuage, 3.Viljormur Davidsen, 7.Johannes Bjartalio, 8.Brandur Hendriksson, 9.Joan Edmundsson (17.Hannes Agnarsson, 64), 11.Klaemint Olsen (18.Stefan Radosavlevic, 80), 14.Gilli Rolantsson (20.Rene Joensen, 46), 15.Odmar Faero, 16.Gunnar Vatnhamar, 21.Andrass Johansen (10.Solvi Vatnhamar, 64), 22.Jakup Andreasen (13.Hordur Askham, 80)

Rezerve: 12.Teitur Gestsson, 23.Barour A. Reynatroo, 2.Joannes Danielsen, 4.Paetur Petersen, 5.Sonni Nattestad, 6.Andrias Edmundsson, 19.Ari Jonsson

Antrenor: Hakan Ericson

MOLDOVA: 23.Dorian Railean, 4.Vladislav Baboglo, 5.Veceslav Posmac, 6.Denis Marandici, 8.Nichita Moțpan (19.Victor Bogaciuc, 90+3), 9.Ion Nicolaescu (7.Mihail Plătică, 77), 10.Vitalie Damașcan (13.Maxim Cojocaru, 46), 14.Artur Crăciun, 16.Victor Stână (17.Virgiliu Postolachi, 46), 21.Ionuț Revenco, 22.Vadim Rață (c) (18.Serafim Cojocari, 77)

Rezerve: 1.Victor Străistari, 12.Cristian Avram, 2.Mihai Ștefan, 3.Vadim Bolohan, 11.Daniel Danu, 15.Ion Jardan, 20.Sergiu Plătică

Antrenor: Serghei Cleșcenco

Naționala Moldovei a înregistrat 54 de victorii, 64 egalități și 159 de înfrângeri. Golaveraj: 219-465.

Grupa ”E”

1. Cehia           4      7-2      8

2. Moldova      5      5-5      8

3. Albania        4      6-3      7

4. Polonia        4      6-6      6

5. Feroe           5      2-10    1