Modificări la legea licențierii importului de cereale. Proiectul, înregistrat în Parlament
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a anunțat pe 1 iulie că proiectul de modificare a legii licențierii importului de cereale a fost înregistrat în Parlament. Anunțul vine în contextul în care, zilele trecute, fermierii au solicitat prelungirea procedurii de licențiere a importurilor de cereale.
„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, anticipând posibilele probleme care ar putea afecta situația economică a agricultorilor a inițiat modificarea Legii 160/2011, pentru a permite aplicarea măsurii de licențiere pe parcursul anului 2024”, a punctat MAIA.
Proiectul a fost înaintat și înregistrat luni dimineața, 1 iulie, în Parlament.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pe 26 iunie, Asociația Forța Fermierilor a cerut de urgență Guvernului prelungirea procedurii de licențiere a importurilor de cereale și oleaginoase. Potrivit fermierilor, importul liber de cereale și oleaginoase ar aduce un risc enorm de interzicere a exportului cerealelor și oleaginoaselor din țara noastră pe piața României, care suspectează reexportul producției din Ucraina prin R. Moldova.
Măsura de licențiere a fost introdusă pentru prima dată la 11 octombrie anul trecut și a fost funcțională pe perioada stării de urgență până pe 31 decembrie 2023. Următoarea decizie de menținere a acestei măsuri a fost luată pe 5 ianuarie 2024 și extinsă pe 8 aprilie, cu termen limită până pe 26 iunie curent.
În toată această perioadă, în total, au fost acordate 12 licențe pentru importul a circa 69.5 mii tone de semințe de floarea-soarelui, dintre care 1.200 tone au fost solicitate pentru industria de cofetărie din soiuri care nu se cultivă în R. Moldova și circa 44 tone sunt de porumb pentru pop-corn, din soiuri și hibrizi care nu se cultivă în țară.