Ministerul Culturii a cerut despăgubiri pentru demolarea ilegală a Conacului Râșcanu-Derojinschi
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că au fost pornite procedurile pentru a recupera o sumă de 21,36 milioane de lei de la două companii de construcții, considerate responsabile pentru distrugerea patrimoniului național prin demolarea Conacului urban Râșcanu-Derojinschi, aflat pe strada București 62 din Chișinău.
Potrivit ministrului Sergiu Prodan, în 2006, Guvernul condus de Vasile Tarlev a transferat Conacul Râșcanu-Derojinschi către Ministerul Culturii, iar în 2009, sub conducerea lui Igor Grigoriev, Agenția Proprietății Publice a decis să vândă monumentul istoric companiei „Maxelegant” SRL.
„Cumpărătorul, prin contractul de vânzare-cumpărare, s-a angajat să restaureze monumentul în termen de trei ani, în baza schiței și a documentației de proiect coordonate cu Ministerul Culturii. A mai urmat însă o serie de tranzacții cu aceste clădiri - și fiecare nou proprietar se angaja să respecte obligațiunea de a restaura monumentul istoric.(...) Cu toate acestea, precum bine știți, astăzi la adresa București 62 nu avem nici urmă de monument istoric. De facto, în loc să restaureze Conacul, societățile „Universal Proiect” SRL și „Exfactor-Grup” SRL - apărută între timp în povestea noastră - au demolat acest monument istoric de importanță națională, ridicând în locul lui o construcție nouă cu suprafață și volumetrie mult mai mare decât a monumentului”, a precizat ministrul Culturii.
Tot Sergiu Prodan subliniază că societățile vizate „au încălcat legislația cu privire la protejarea bunurilor de patrimoniu cultural, care interzice demolarea monumentelor istorice.”
În consecință, în anul 2022, conform declarațiilor făcute de ministrul Prodan, Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor(AIRM) de pe lângă Ministerul Culturii a depus o sesizare la organele de drept pe faptul demolării monumentului, care a rezultat în pornirea unei cauze penale în baza articolului art. 1991 Cod penal.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„În urma acțiunilor întreprinse de Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, s-a constatat că suma prejudiciului se estimează la 21,36 milioane lei. Astfel, prin ordinul Ministrului Culturii nr 274 din 21 august, s-a solicitat societăților „Universal Proiect” SRL și „Exfactor-Grup” SRL să plătească în bugetul de stat prejudiciul menționat”, mai subliniat Sergiu Prodan.
Potrivit ministrului Culturii, soluția recuperării prejudiciului în sumă bănească, va constitui, pe lângă răspunderea penală, „o măsură adecvată pentru sancționarea și descurajarea distrugerii bunurilor de patrimoniu cultural, care să fie un semnal și un precedent și pentru alți agenți economici.”