Militarii moldoveni angajați prin contract ar putea beneficia de mai multe garanții sociale

Militarii moldoveni angajați prin contract ar putea beneficia de mai multe garanții sociale
Sursa foto: Ministerul Apărării

Militarii Armatei Naționale angajați prin contract ar putea beneficia de mai multe facilități. Printre acestea se numără includerea perioadei aflării în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani în vechimea serviciului militar și dreptul la concediu în cazul adoptării copiilor nou-născuți sau luării sub tutelă a acestora. Un proiect în acest sens a fost examinat astăzi la ședința Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.

„Serviciul militar prin contract presupune un regim de viață și de activitate mai intens decât un serviciu civil, cu restricții și interdicții dure. Măsurile de protecție socială aplicabile în prezent nu sunt suficiente pentru a compensa condițiile în care militarii prin contract sunt obligați să-și îndeplinească serviciul”, precizează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Astfel, autorii propun ca perioada aflării în concediul parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani să se includă în vechimea serviciului militar. Totodată, se propune ca militarii prin contract, pe lângă concediul paternal, să dispună de dreptul la concediu în cazul adoptării copiilor nou-născuți sau luării sub tutelă a acestora.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

„De asemenea, se propune ca militarii prin contract ai Forțelor Armate să dispună de dreptul de a călători gratuit în toate tipurile de transport rutier la nivel local/municipal, cu excepția taximetrelor”, se menționează în același comunicat.

O altă prevedere presupune ca militarii prin contract să aibă dreptul de a participa, în cadrul structurii militare în care îndeplinesc serviciul militar, în proiecte de dezvoltare finanțate din surse externe.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la statutul militarilor, elaborat de Ministerul Apărării, va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului.