Medic obstetrician-ginecolog de la Institutul Mamei și Copilului, condamnat pentru malpraxis

Medic obstetrician-ginecolog de la Institutul Mamei și Copilului, condamnat pentru malpraxis
Sursa foto: Luma Pimentel / Unsplash

Un medic obstetrician-ginecolog din cadrul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău a fost condamnat pentru malpraxis. Potrivit Procuraturii Generale (PG), angajata a fost învinuită de neglijarea regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale la primirea nașterii, fapt care s-a soldat cu vătămarea corporală gravă a unui nou-născut. Inculpata a pledat nevinovată și a cerut să fie achitată.

„La 3 iunie 2019, în legătură cu apariția premiselor de naștere, mama copilului a fost internată în instituția medicală nominalizată. În continuare, medicul, având o atitudine neconștiincioasă față de obligațiile de serviciu, a examinat-o pe pacientă superficial, fără a manifesta diligență minimă necesară, încălcând metodele de acordare a asistenței medicale, care prevedeau operație cezariană, dar care nu a fost efectuată, fiind luată decizia finisării nașterii prin extracție pneumatică”, precizează PG.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Potrivit responsabililor de la Procuratura Generală, decizia medicului s-a soldat cu nașterea copilului în stare de asfixie severă cu afectarea gravă a creierului (encefalopatie), hemoragia intraventriculară cerebrală și alte complicații postasfixice. Conform raportului de expertiză judiciară, toate acestea se califică ca vătămare corporală gravă, care are legătură cauzală directă cu acțiunile medicului sus-numit.

Astfel, inculpata a fost condamnată la închisoare pe un termen de doi ani, cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul medical pe un termen de trei ani. Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de doi ani. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Instanța de judecată a aplicat în privința medicului măsura preventivă care presupune obligativitatea de a nu părăsi țara, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.