Liderul portughez și vicepreședinta Bulgariei vin la Chișinău. Accesul în mai multe locuri publice va fi limitat

Liderul portughez și vicepreședinta Bulgariei vin la Chișinău. Accesul în mai multe locuri publice va fi limitat
Colaj ziar.md

În perioada 30-31 octombrie curent, accesul persoanelor în mai multe locuri publice din municipiul Chișinău va fi temporar limitat. Primăria anunță că măsura va fi luată în contextul vizitei oficiale în R. Moldova a președintelui Portugaliei Marcelo Rebelo de Sousa și a vicepreședintelui Bulgariei, Iliana Iotova.

Astfel, în intervalul orelor 08:00 - 22:00, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din Capitală, inclusiv desfășurarea întrunirilor, manifestărilor în masă, lucrărilor de reparație a drumurilor și tăiere a arborilor, în perimetrul străzilor pe unde se vor deplasa coloanele oficiale.

Potrivit presei locale, liderul de la Lisabona, Marcelo Rebelo de Sousa, urmează să întreprindă o vizită oficială în R. Moldova, în perioada 30 - 31 octombrie, la invitația președintei Maia Sandu.

Anunțul oficial a fost făcut printr-o scrisoare adresată Președintelui Adunării Republicii Portugalia, Augusto Santos Silva, prin care se solicită acordul parlamentar pentru vizită.

Pe 3 octombrie, Marcelo Rebelo de Sousa a primit-o pe Maia Sandu la Palatul Belém, din Lisabona, la începutul vizitei de stat a șefei statului în Portugalia.