Lapoviță, ninsoare slabă și vânt puternic. În ce raioane va fulgui în această sâmbătă
Meteorologii prognozează ninsori slabe în mai multe raioane din R. Moldova. Potrivit Serviciul Hidrometeorologic de Stat, sâmbătă, 23 decembrie, va fulgui în centrul țării, dar și în unele localități de la nord și sud. În nordul țării precipitațiile vor fi preponderent sub formă de lapoviță slabă.
Pe parcursul zilei, cele mai mari intesificări ale vântului se așteaptă în nordul țării, unde viteza vântului va atinge până la 46 km/h. Aici se prevăd maxime de până la +2°C și minime de până la -5°C. Precipitațiile vor fi preponderent sub formă de lapoviță slabă, cu excepția raioanelor Fălești, Sângerei, Florești și Rîșcani, unde va fulgui.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În centrul țării, maxima zilei va constitui +3°C, iar minima -2°C. Ninsori slabe se așteaptă în raioanele Anenii Noi, Călărași, Rezina, Strășeni, Telenești, Criuleni, Nisporeni, Orhei și Șoldăneșeti. La Hîncești și Ungheni, cerul va fi noros.
În Capitală, ziua se vor înregistra până la +4°C, iar minima va fi de -2°C. În Chișinău va ninge slab, iar viteza vântului va atinge până la 27 km/h.
Minime de până la -1°C se așteaptă în sudul țării, iar mercurul din termometre nu va urca mai sus de +5°C. Meteorologii prognozează ninsoare slabă la Cahul, Cantemir și Taraclia. În celelalte raioane, cerul va fi noros, iar viteza vântului nu va depăși 18 km/h.