India a lansat cu succes prima sa misiune către Soare
Agenția spațială a Indiei a lansat sâmbătă, 2 septembrie, o rachetă pentru a studia Soarele, în cadrul primei sale misiuni de acest fel, scrie BBC. Se întâmplă la câteva zile după ce țara a intrat în istorie devenind prima care a aselenizat în apropierea polului sudic al Lunii.
Sonda Aditya-L1 a fost lansată la ora locală 11:50 (06:20 GMT) de la principalul centru spațial al țării, situat în Sriharikota. Racheta Aditya-L1 va parcurge 1,5 milioane de kilometri de la Pământ – 1% din distanța Pământ-Soare. Pentru a străbate această distanță, va avea nevoie de patru luni, a precizat agenția spațială indiană.
Prima misiune spațială a Indiei pentru studierea Soarelui poartă numele lui Surya, zeul hindus al Soarelui, cunoscut și sub numele de Aditya. Iar L1 se referă la punctul Lagrange 1, adică locul exact dintre Soare și Pământ spre care se îndreaptă nava spațială indiană.
Directorul proiectului, Nigar Shaji, a declarat că, odată ce Aditya-L1 va ajunge la destinație, acesta va aduce beneficii nu doar Indiei, ci și comunității științifice mondiale. Studiile îi vor ajuta pe oamenii de știință să înțeleagă activitatea solară, cum ar fi vântul solar și erupțiile solare, precum și efectul acestora asupra Pământului și a vremii din spațiul cosmic, în timp real.
Dacă Aditya-L1 va avea succes, India se va alătura grupului de țări care studiază deja Soarele. Japonia a fost prima care a lansat o misiune în 1981 pentru a studia erupțiile solare, iar agenția spațială americană Nasa și Agenția Spațială Europeană (ESA) urmăresc Soarele din anii 1990.