În zece raioane din țară vor fi implementate programe pentru îmbătrânire activă și dezvoltare digitală

În zece raioane din țară vor fi implementate programe pentru îmbătrânire activă și dezvoltare digitală
Sursa foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Zece raioane din R. Moldova vor implementa programe și inițiative locale pentru îmbătrânirea activă și dezvoltarea competențelor digitale, adresate persoanelor vârstnice din R. Moldova și celor strămutate din Ucraina. Acțiunile vor avea loc în raioanele Căușeni, Ungheni, Sângerei, Rezina, Telenești, Nisporeni, Ialoveni, Ștefan Vodă, Călărași, Strășeni (s. Cojușna), anunță Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Două dintre aceste raioane vor fi pionierii schimbării, susținând renovarea și înființarea de centre de recreere pentru vârstnici. În cadrul centrelor vor fi desfășurate diverse activități destinate vârstnicilor, cum ar fi: muzică și dans, teatru, pictură, lectură și limbi străine, yoga și sport.

Totodată, peste 1.000 de seniori vor fi instruiți să folosească telefonul mobil pentru a accesa serviciile sociale, rețelele sociale și plățile online, iar 360 de vârstnici vor primi gratuit telefoane mobile.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că acțiunile menționate sunt prevăzute de un proiect implementat în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, în cadrul Programului național pentru îmbătrânire activă și sănătoasă. Proiectul va fi implementat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, UNFPA Moldova, Fundația „Moldcell”, Ambasada Marii Britanii în R. Moldova, HelpAge International Moldova.