În școli se desfășoară lecții dedicate războiului de pe Nistru. Instituțiile, îndemnate să invite veterani
În acest an se vor împlini 32 de ani de la declanșarea acțiunilor de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței R. Moldova. Astfel, până pe 2 martie, în instituțiile de învățământ din țară se vor desfășura diverse activități de sensibilizare, promovare a toleranței și conștientizare a consecințelor războiului.
„Ministerul Educației și Cercetării (MEC) se adresează întregii comunități educaționale cu îndemnul de a organiza întâlniri cu veteranii din localitate care au participat la războiul de pe Nistru, pentru a susține un dialog dintre generații bazat pe responsabilitate, compasiune și respect”, precizează responsabilii.
Cadrele didactice vor desfășura lecții obligatorii de memorie și recunoștință în cadrul orelor de: Istoria românilor și universală, Limba și Literatura română, Educație pentru societate, Dezvoltare personală și Artă plastică. Pentru organizarea acestor lecții, MEC recomandă utilizarea mai multor resurse didactice care sunt disponibile pe site-ul instituției.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Acțiunea este organizată în baza unei circulare emise de Ministerul Educației și Cercetării, în contextul Zilei Memoriei și Recunoștinței, marcată anual la data de 2 martie.
Potrivit postului național de radio, la conflictul armat din 1992 au participat aproximativ 30 de mii de persoane: militari, polițiști și voluntari. Circa 300 de persoane și-au pierdut viața în timpul luptelor, iar zeci de persoane sunt date dispărute până astăzi.
Pe parcursul celor aproape 32 de ani de la războiul de pe Nistru, au avut loc negocieri în diverse formate. Totuși, conflictul nu a fost soluționat, iar pe teritoriul regiunii transnistrene continuă să staționeze trupele armatei a 14-a a Federației Ruse.
Conform estimărilor, la depozitul militar de la Cobasna - zonă controlată de facto de Rusia, unde autoritățile R. Moldova nu au acces, s-ar păstra circa 20 de mii de tone de muniții.