În R. Moldova vor fi create consilii teritoriale antiteroriste. Ce componență vor avea noile structuri
Pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale din R. Moldova (cu excepția municipiului Chișinău) vor fi create Consilii Teritoriale Antiteroriste (CTA). Regulamentul de organizare și funcționare a acestor structuri interinstituționale specializate a fost aprobat în cadrul ședinței Guvernului din 26 iunie.
În situații de criză teroristă, CTA vor realiza acțiunile necesare până la sosirea forțelor Comandamentului Operațional Antiterorist. Instituirea structurilor va fi aprobată prin ordinul directorului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), la propunerea șefului Centrului Antiterorist al SIS.
Funcția de președinte a Consiliului îi va reveni șefului subunității teritoriale a SIS din unitatea administrativ-teritorială de nivelul al doilea în care s-a produs criza teroristă sau, după caz, persoanei împuternicită să exercite atribuțiile acestuia.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Vicepreședinte al CTA poate fi președintele raionului, primarul municipiului Bălți, guvernatorul Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia sau o persoană împuternicită să exercite atribuțiile funcționale ale acestora.
Din componența componența Consiliilor vor face parte conducătorii subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției, șefii subdiviziunilor teritoriale a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, vicepreședintele raionului, viceprimarul municipiului Bălți sau președintele Adunării Populare a Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia, precum și alte persoane, în conformitate cu decizia președintelui CTA.
Potrivit Regulamentului, în situații de criză teroristă, președintele CTA va convoca membrii Consiliului și va întreprinde toate acțiunile necesare în termen de urgență, dar nu mai târziu de 2 ore din momentul înștiințării despre survenirea situației de criză.
Periodic, dar nu mai puțin de o dată pe an, șeful subunității teritoriale a SIS din unitatea administrativ-teritorială va organiza ședințe de instruire, informare și verificare a nivelului de pregătire al membrilor CTA.