În această noapte, R. Moldova trece la ora de iarnă. Cum ne afectează și ce putem face pentru a ne adapta mai ușor
În noaptea de 26 spre 27 octombrie, R. Moldova trece la ora de iarnă. Acele ceasornicului vor fi transferate cu o oră înapoi, ceea ce înseamnă că ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Schimbarea orei reprezintă o tradiție anuală, care are loc de două ori pe an: în ultima duminică din martie se trece la ora de vară, iar în ultima duminică din octombrie se revine la ora de iarnă (care este ora oficială standard).
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În ultimii ani, la nivelul UE s-a discutat intens despre posibilitatea eliminării schimbării sezoniere a orei. În martie 2019, Parlamentul European a decis să renunțe la această practică, măsura intrând în vigoare în 2021. Totuși, decizia trebuia confirmată şi la nivelul parlamentelor naţionale.
În prezent, ora de vară este aplicată în peste 70 de state ale lumii, inclusiv în R. Moldova. În Europa, schimbarea se face în toate statele, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei. Unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.
De menționat că vecina noastră, Ucraina, urma să treacă în această noapte pentru ultima dată la ora de iarnă, după ce Rada Supremă de la Kiev a adoptat un proiect de lege în acest sens la mijlocul lunii iulie. Totuși, președintele ucrainean Volodimir Zelenski încă nu a semnat această lege, iar surse apropiate din anturajul său au declarat că liderul de la Kiev nu intenționează facă acest lucru.
De ce se schimbă ora
Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și provine din secolul al XVIII-lea. Sistemul are drept scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii soarelui.
Introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război. În multe țări, această practică a fost adoptată ulterior în mod oficial și s-a stabilit o rutină de schimbare a orei de două ori pe an.
Cum ne afectează trecerea la ora de iarnă și ce putem face pentru a ne adapta mai ușor
Odată cu trecerea la ora de iarnă, zilele devin mai scurte și lumina naturală este mai puțin prezentă. Acest fenomen poate agrava simptomele de tulburare afectivă sezonieră (SAD), o formă de depresie care apare în special în lunile de toamnă și iarnă. Trecerea la ora de iarnă afectează ritmul circadian, adică ceasul biologic intern care reglează ciclurile somn-veghe ale organismului.
Lipsa luminii solare suficiente afectează producția de serotonină (hormonul fericirii) și poate duce la o stare generală de apatie, tristețe și oboseală. În primele zile după schimbarea orei, mai ales la trecerea la ora de iarnă, multe persoane resimt o scădere a productivității la locul de muncă.
Practicile de relaxare, cum ar fi meditația, respirația profundă sau yoga, pot ajuta la reducerea stresului și la îmbunătățirea calității somnului. Gestionarea stresului este esențială pentru a face față mai bine schimbării orei și a evita oboseala excesivă.