Important! Traficul rutier pe o stradă din capitală va fi parțial suspendat până în august 2024

Important! Traficul rutier pe o stradă din capitală va fi parțial suspendat până în august 2024
Sursa foto: Primăria Chișinău

Traficul rutier (pe benzi) pe podul de pe strada Mihai Viteazul din capitală va fi suspendat parțial, în perioada 30 decembrie 2023 - 31 iulie 2024, în legătură cu executarea unor lucrări de reparație. O dispoziție în acest sens a fost emisă, la data de 28 decembrie 2023, de Primăria Chișinău.

Potrivit documentului, antreprenorul care execută lucrările de reparație din cadrul proiectului „Reparația podului rutier amplasat pe str. Mihai Viteazul”, se obligă să instaleze indicatoarele rutiere și îngrădirile necesare, în conformitate cu schema coordonată cu Direcția de poliție a municipiului Chișinău.

De asemenea, pentru executarea lucrărilor de reparație a podului rutier de pe strada Mihai Viteazul, din 30 decembrie 2023 și până pe 31 martie 2024 va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Albișoara, direcția spre bulevardul Grigore Vieru, anunță Primăria Chișinău.

Conducătorii auto sunt îndemnați să ocolească zona în care este anunțată suspendare de trafic rutier.