Havuzurile din municipiul Chișinău își sistează activitatea. Precizările întreprinderii „Spații Verzi”
Începând cu ziua de luni, 16 octombrie, toate havuzurile din Capitală își vor sista activitatea. Același lucru este valabil și în cazul plajelor gestionate de Întreprinderea „Spații Verzi”.
„Aducem la cunoștință locuitorilor ca începând cu ziua de astăzi, toate plajele aflate în gestiunea spațiilor verzi vor fi conservate. Se va sista livrarea apei la dușuri precum și cișmelelor și va înceta funcționarea havuzurilor și a sistemelor de irigare”, a precizat directoarea adjunctă a Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, Inga Badrajan, în cadrul Ședinței săptămânale a serviciilor primăriei Chișinău.
Totodată, Inga Badrajan a îndemnat locuitorii și oaspeții Capitalei să păstreze bunurile municipale
Amintim că Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis luni o avertizare meteorologică de îngheț. În perioada 17-19 octombrie, în orele nocturne și ale dimineții, în țară se vor înregistra temperaturi de până la -3 grade Celsius.
Specialiștii recomandă cetățenilor să îmbrăcare haine mai groase pentru a face față perioadei reci.