Guvernul a instituit două categorii noi de vulnerabilitate energetică. Care sunt acestea
Guvernul a instituit miercuri două categorii noi de vulnerabilitate energetică – extremă și primară. Modificările vor permite acordarea unor compensații mai mari pentru cei mai vulnerabili consumatori. De asemenea, va fi introdusă și o compensație la energie sub formă de plată monetară lunară.
Astfel, conceptul sistemului informațional „Vulnerabilitatea energetică” (SIVE) a fost modificat, fiind adaptat la ajustările efectuate anterior în Legea privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice.
„Autoritățile sunt determinate să ofere ajutor și în acest an. Niciun alt ajutor anterior nu a fost anulat. Vorbim despre țintirea exactă a acelor necesități care sunt la această etapă și să ne asigurăm că oamenii vor avea posibilitatea, în funcție de veniturile pe care le au, să aplice la acest sistem, pe care, de altfel, l-am cunoscut și în cursul anului trecut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, după ședința Guvernului din 11 octombrie.
Totodată, SIVE a fost completat cu modulul „Eco-Voucher”, care este destinat înregistrării tuturor subvențiilor acordate pentru înlocuirea aparatelor electrice și electronice de uz casnic învechite, înlocuirea geamurilor, izolarea termică a locuințelor.
„Modulul „Eco-Voucher” va permite digitalizarea proiectelor de acordare a ajutorului financiar pentru eficientizarea consumului de resurse energetice și valorificarea surselor de energie regenerabilă, monitorizarea procesului de implementare a acestor programe, evidența centralizată a beneficiarilor de vouchere și a agenților economici participanți la program”, a explicat Daniel Vodă.
Modulul va fi gestionat de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE) din subordinea Ministerului Energiei.
Autoritățile au precizat că vor reveni pe parcurs cu detalii în privința etapelor pe care trebuie să le parcurgă cetățenii pentru a se înregistra pe noua platformă.