Grupul de vârstă care migrează cel mai mult din R. Moldova în ultima perioadă este de la 25 la 34 de ani - ANALIZĂ

Grupul de vârstă care migrează cel mai mult din R. Moldova în ultima perioadă este de la 25 la 34 de ani - ANALIZĂ
Sursa foto: Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău

R. Moldova are oameni în vârstă aptă de muncă, doar că aceștia nu se află în țară. Grupul de vârstă care cel mai mult migrează în ultima perioadă din R. Moldova este de la 25 la 34 de ani. Datele au fost oferite de către expertul în politici economice, Veaceslav Ioniță, în cadrul emisiunii „Analize economice”, din 3 mai.

„Noi am ajuns la minimum forței de muncă angajată în Republica Moldova în 2020. Pandemia a afectat grav sectorul real al economiei naționale. În 2024 vom avea o ușoară înviorare. Nu este o creștere, dar mai degrabă o recuperare după pandemie, recuperare cam târzie din păcate. Scăderea cea mai accentuată a avut loc în sectorul agricol”, a spus Veaceslav Ioniță.

Analizând vârsta medie a unui salariat în R. Moldova, expertul a afirmat că în 2015 aceasta a fost de 41,6 ani; în 2017 – de 42,1 ani; 2020 – 42,6 ani; 2023 – 43,3 ani.

„Este un fenomen nou care se întâmplă în ultima perioadă, care ar trebuie să ne îngrijoreze și este legat de vârsta medie a salariaților din Republica Moldova. Sunt două motive de bază: 1) avem tot mai puțini tineri în general, și 2) este înclinația tinerilor de a migra peste hotare, iar în țară rămân persoanele în vârstă”, a afirmat expertul.

Referitor la tinerii de 15-34 de ani în totalul populației ocupate, economistul a declarat că în 2023 ponderea acestora a fost de 25,6%.

„Dacă în 2015 fiecare al treilea tânăr de 15-34 de ani era ocupat în economie, astăzi, fiecare al patrulea. Tinerii antrenați în economie dispar. Nu este faptul că tinerii nu lucrează, tinerii nu mai sunt în țară”, a declarat economistul.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Despre populația în vârsta aptă de muncă (15-64 ani), Veaceslav Ioniță a menționat că în 2015 erau 2 milioane 620 de mii de persoane, dintre care 2 milioane 007 mii erau în țară, iar 613 mii erau plecate peste hotare.

În 2023, din 2 milioane 475 de mii de persoane apte de muncă, 1 milion 656 de mii a rămas în țară, iar 819 de mii – peste hotare.

„Cel mai mult a scăzut numărul de persoane de 15-64 de ani care se află în Republica Moldova. În circa 10 ani avem o creștere cu circa 200 de mii de persoane în vârstă aptă de muncă care este peste hotare”, a menționat expertul.

Privind ponderea celor plecați peste hotare din totalul populației, analistul economic a afirmat că:

  • în 2015 cei de vârsta 15-24 de ani erau plecați în proporție de 22,1%, iar în 2023 – 34,3%;
  • în 2015 cei de vârsta 25-34 de ani erau plecați – 30,3%, iar în 2023 – 40,9%;
  • în 2015 cei de vârsta 35-44 de ani erau plecați – 26,4%, iar în 2023 – 38,5%;
  • în 2015 cei de vârsta 45-54 de ani erau plecați – 21,7%, iar în 2023 – 28,6%;
  • în 2015 cei de vârsta 55-64 de ani erau plecați – 13,3%, iar în 2023 – 19,1%.
„Fiecare al treilea om, în vârstă aptă de muncă, nu se află în țară. Acest indicator este în creștere, se înrăutățește, în fiecare an. Cel mai dramatic pleacă cei de vârsta 25-44 de ani. Cel mai brusc a crescut 35-44 de ani, după 2015, perioadă care a fost denumită al doilea val de migrație”, a afirmat analistul economic.

Vorbind despre forța de muncă tânără (25-44 ani) după locul aflării, expertul a mai declarat că în 2023 era de 1 milion 197 de mii de persoane, dintre care 722 de mii – în țară, iar 474 de mii – peste hotare.

„Estimativ, în 2025 vor fi în vârstă aptă de muncă 1 milion 161 de mii de persoane, dintre care 663 de mii – în țară, iar 498 de mii – peste hotare. În 2030 – 1 milion 30 de mii de persoane, dintre care 493 de mii – în țară, iar 537 de mii – peste hotare. Dacă în 2015, circa 28% erau peste hotare, în 2023 a ajuns la 39,7%, iar în 2030 va fi de 52,2%. În 2030, numărul celor plecați peste hotare va fi mai mare decât numărul celor aflați în țară”, a mai declarat expertul.

Cu referire la ponderea celor plecați peste hotare în ultimii cinci ani, din totalul celor aflați în țară, economistul a spus că:

  • de la 15 la 24 de ani au plecat 9,2% sau 25 de mii de persoane;
  • de la 25 la 34 de ani – 14% sau 55 de mii de persoane;
  • de la 35 la 44 de ani – 7,9% sau 33 de mii de persoane,
  • de la 45 la 54 de ani – 1,6% sau 5 mii de persoane,
  • de la 55 la 64 de ani – au revenit acasă 1,3% sau în jur de 5 mii de persoane.