FOTO/ Angajații Moldelectrica au învățat cum să folosească drone
Timp de patru zile, 13 angajați ai Î.S. Moldeletrica au învățat să folosească drone. Nu este vorba de drone militare, ci de aparate fără pilot, utilizate la inspectarea liniilor aeriene de înaltă tensiune.
După finalizarea instruirilor, șeful misiunii USAID Moldova Jeff Bryan, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan și vicedirectorul Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, au participat la o demonstrație de folosire a dronelor.
Cele zece aparate, în valoare de aproximativ un milion de dolari, au fost donate de către USAID, prin intermediul proiectului Securitatea Energetică a R. Moldova (MESA), la sfârșitul lunii august.
Potrivit USAID Moldova, donația are drept scop modernizarea infrastructurii de transport a energiei electrice, consolidarea capacității Moldelectrica de a colecta informații despre starea rețelelor electrice și furnizarea unui răspuns eficient și prompt la eventuale incidente sau defecțiuni, contribuind astfel la creșterea rezilienței energetice a țării.
Odată cu declanșarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, R. Moldova a devenit și mai vulnerabilă din punct de vedere energetic.
Pe lângă șantajul energetic al Federației Ruse, din cauza atacurilor asupra obiectelor infrastructurii civile din țara vecină, zeci de regiuni din R. Moldova s-au confruntat în repetate rânduri cu sistări ale energiei electrice.