Forța Fermierilor anunță că organizează proteste pe 18 și 19 decembrie. Ce îi nemulțumește pe agricultori

Forța Fermierilor anunță că organizează proteste pe 18 și 19 decembrie. Ce îi nemulțumește pe agricultori
Sursa foto: imagine simbol

Reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” anunță că organizează proteste pe 18 și 19 decembrie în fața Guvernului și a Parlamentului. Aceștia se arată nemulțumiți de lipsa unor măsuri din partea guvernului, „în timp ce criza din agricultura se adâncește pe zi ce trece”, remarcă Asociația. Protestele ar putea să se extindă în întreaga țară, dacă autoritățile statului „nu vor lua măsuri legislative și economice pentru oprirea colapsului din agricultură” în perioada următoare, avertizează aceștia.

„Ultimul exemplu al tergiversării adoptării unor măsuri pentru salvarea situației din agricultură ar fi avizarea întârziată de către Guvern a proiectului de Lege 354, elaborata de deputatul Alexandru Trubcă împreuna cu asociațiile de fermieri pentru depășirea crizei secetei si adoptarea căreia a fost promisă de dl Igor Grosu încă pe 5 decembrie. Atenționăm că proiectul respectiv nu prevede alocare de resurse financiare din bugetul de stat. Această tergiversare este ultima picătură”, a transmis Asociația „Forța Fermierilor”, într-un comunicat.

Reprezentanții Asociației spun că măsurile cerute pentru salvarea situației din agricultură „sunt de ordin legislativ și decizii de guvern”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Am cerut legi, hotărâri de guvern, instrumente și programe pentru susținerea și transformarea agriculturii, ca fermierii micro, mici și mijlocii să poată înfrunta competiția neloială și schimbările climaterice. Guvernul a ales însă să distrugă și mai mulți agricultori care luptă pentru supraviețuire”, transmite Forța Fermierilor.

În comunicat se mai arată că, „dacă Asociația Forța Fermierilor nu va fi auzită, va solicita demisia Guvernului, iar protestele masive ulterioare se vor putea transforma în unele politice”.

Asociația a publicat o serie de revendicări, care, potrivit acesteia, ar putea stopa „catastrofa in domeniul cerealelor si oleaginoaselor”:

  • Aprobarea urgenta proiectului legii secetei in redacția deputatului Trubcă.
  • Prelungirea licențierii importului cerealelor si oleaginoaselor pana la 31 decembrie 2025.
  • Achitarea datoriilor la subvenții pentru 2023.
  • Restituirea accizelor fermierilor pentru 2024.
  • Elaborarea unui mecanism de garanții de creditare și refinanțare pentru noul an agricol 2025.

Reprezentanții Guvernului nu au venit, deocamdată, cu vreo reacție la protestele anunțate de fermieri.