Fermierii din sudul țării amenință cu proteste. Ce revendicări au față de autoritățile centrale
Un grup de fermieri din sudul țării au venit cu un set de revendicări către autoritățile centrale și amenință cu proteste, în cazul în care „nu vor vedea măsuri reale pentru îndeplinirea acestora”, în termen de cinci zile. Documentul, adresat Guvernului, Parlamentului și Președinției, este semnat de către 31 de agricultori de la Cahul.
Fermierii spun că ultimii doi ani au fost dificili, agricultura fiind afectată de secetă, războiul din Ucraina și prăbușirea prețurilor la producția agricolă.
„Seceta severă a compromis în anii 2022-2023 substanțial recolta de porumb, floarea soarelui, grâu, rapiță în zona de sud, îndeosebi în raionul Cahul. Începând cu toamna anului 2022, producătorii agricoli au început să comercializeze cereale și oleaginoase sub prețul de cost. În același timp, creditorii au pornit presiune dură asupra agricultorilor”, se arată în declarația fermierilor.
Aceștia spun că probleme similare au avut și agricultori din țările europene, însă statul i-a sprijinit, în timp ce în R. Moldova „Guvernul a lăsat agricultorii de unii singuri în fața greutăților enorme”.
„Toate propunerile fermierilor despre necesitatea introducerii stării de urgență în agricultură, restructurarea datoriilor, adresarea către partenerii externi după ajutor, protejarea pieței interne, fie au fost ignorate, fie reacția a fost una foarte tardivă”, au menționata agricultorii.
Potrivit declarației, după doi ani de criză, majoritatea fermierilor din raionul Cahul se află în pragul falimentului, sunt decapitalizați și nu au resurse minime pentru a începe lucrările de primăvară, care ar trebui să se înceapă în 10-15 zile. În acest context, agricultorii vin cu următoarele revendicări:
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
- introducerea până la 31 decembrie 2024, după modelul României, unui moratoriu la calcularea penalităților, executarea silită a obligațiunilor și demararea procedurilor de insolvență pentru agricultorii micro, mici și mijlocii care au în structura terenurilor agricole cel puțin 70% din culturile cerealiere și oleaginoase;
- soluționarea problemei creditării agricultorilor cu mijloace circulante pentru lucrările de primăvară prin intervenția Băncii Naționale a Moldovei (BNM) cu relaxarea temporară a exigențelor la clasificarea creditelor neperformante;
- alocarea compensațiilor pentru secetă fermierilor micro, mici și mijlocii și prețuri derizorii la producția agricolă în formă de plăți directe la hectar de floarea soarelui și porumb cultivate în anul 2023, în mărime de cel puțin 2.000 lei per hectar;
- admiterea tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar.
În cazul în care în următoarele cinci zile nu vor vedea măsuri reale pentru îndeplinirea revendicărilor, fermierii spun că vor ieși la proteste cu tehnica agricolă.
Anul trecut, zeci de fermieri au protestat cu tehnica agricolă în Piața Marii Adunări Naționale și au cerut să fie instituit un moratoriu privind calcularea penalităților la creditele luate. Atunci, negocierile cu autoritățile au eșuat, iar agricutltorii au plecat cu promisiunea că vor continua să protesteze în raioane.