Fermierii afectați de secetă mai au la dispoziție două zile pentru a solicita ajutor de la stat

Fermierii afectați de secetă mai au la dispoziție două zile pentru a solicita ajutor de la stat
Sursa foto: Christophe Maertens / Unsplash

Fermierii micro și mici, afectați de secetă și consecințele crizelor din anul 2022, pot depune cererile de solicitare a ajutorului de la stat până vineri, 29 septembrie, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Conform Regulamentului cu privire la stabilirea modului de acordare a ajutorului pentru fermierii afectați de consecințele crizelor din anul 2022, solicitanții de ajutor trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • să facă dovada însămânțării cu culturi cerealiere din prima grupă pentru recolta anului 2023;
  • să dețină în proprietate, folosință sau să exercite posesiunea asupra terenului cu destinație agricolă;
  • suprafața indivizibilă să nu fie mai mică de 0,5 ha pentru toate culturile eligibile;
  • să nu fie intentată față de acesta procedura falimentului, procedura simplificată a falimentului sau procedura de dizolvare sau lichidare;
  • să nu fie în inclus în Lista de interdicție a subiecților subvenționării;
  • să dispună de un cont banca în monedă națională (lei).

Totodată, conform Regulamentului privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern, destinat suportului agricultorilor afectați de seceta din anul 2022, aprobat prin HG nr. 603/2023, solicitanții trebuie să întrunească următoarele condiții:

  • deține în proprietate, folosință sau exercită posesiunea asupra suprafețelor de teren însămânțate cu culturi de fitotehnie pentru recolta anului 2022;
  • a suferit prejudiciu ca urmare a secetei înregistrate în anul 2022 la culturile de fitotehnie.

Regulamentele și actele necesare pentru depunerea cererii de acordare a ajutoarelor pot fi consultate AICI.

Seceta din vara anului 2023 și-a lăsat amprenta asupra culturilor de câmp din R. Moldova. Cele mai mari pagube le-au înregistrat fermierii care cultivă floarea-soarelui și porumbul.