Executivul a aprobat memorandumul moldo-român de cooperare în domeniul energiei. Ce presupune acesta

Executivul a aprobat memorandumul moldo-român de cooperare în domeniul energiei. Ce presupune acesta
Imagine simbol. Sursa foto: Tony Boon

Executivul a fost aprobat miercuri Memorandumul de înțelegere dintre guvernele de la Chișinău și București privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din R. Moldova și România, semnat la Chișinău la 11 decembrie 2023.

Potrivit Ministerului Energiei de la Chișinău, aprobarea Memorandumului va contribui la consolidarea securității furnizării de resurse energetice pentru ambele țări, permițând diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare la nivel regional.

În sectorul gazelor naturale, documentul prevede acțiuni specifice, legate de creșterea capacității de transport a gazelor naturale și examinarea posibilității de extindere a gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, prin construcția unei conducte de transport în jurul Chișinăului până la sfârșitul anului 2031.

În sectorul energiei electrice, Memorandumul vizează realizarea unor proiecte de importanță strategică, precum:

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

  • Linia Electrică Aeriană (LEA) cu tensiunea nominală de 400 kV Suceava - Bălți;
  • extinderea stațiilor 400 kV Suceava și Bălți;
  • proiectul Liniei Electrice Aeriene de interconexiune de 400 kV între Strășeni și R. Moldova și o stație electrică pe teritoriul României.
„Pe lângă aceste aspecte, aprobarea Memorandumului va permite desemnarea „OPCOM” SA ca operator al pieței de energie electrică în R. Moldova, în vederea integrării pieței de energie electrică din R. Moldova în piața internă de energie electrică a Uniunii prin cuplarea piețelor”, precizează responsabilii de la Ministerul Energiei.

Concomitent, documentul urmărește implementarea obiectivelor de politică energetică ale Uniunii Europene privind dezvoltarea interconectării cu statele învecinate și întărirea relațiilor cu R. Moldova în cadrul Comunității Energiei. Scopul final constă în integrare piețelor de energie locale în piața unică europeană.

R. Moldova și România au semnat un Memorandum de interconectare energetică. Ce prevede documentul
Miniștrii Energiei din R. Moldova și România au semnat luni, 11 decembrie, un Memorandum de înțelegere privind realizarea proiectelor de interconectare a rețelelor de gaze naturale și energie electrică. Ministrul Energiei al R. Moldova, Victor Parlicov, a precizat că Memorandumul semnat va contribu…