Eurodeputații au votat: Buget de 300 de milioane de euro, inclusiv în sprijinul R. Moldova și Ucrainei
Deputații europeni au votat în plenul de la Strasbourg, marți, 12 septembrie, legea privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice comune (EDIRPA), prin care va fi alocat un buget de 300 de milioane de euro până la sfârșitul anului 2025 pentru îmbunătățirea capacităților de apărare, iar instrumentul va permite acordarea unui sprijin mai mare R. Moldova și Ucrainei, menționează Parlamentul European.
Potrivit corespondentului Calea Europeană de la Strasbourg, legislația a fost adoptată cu 530 de voturi pentru, 66 de voturi împotrivă și 32 de abțineri, iar pentru a deveni lege, aceasta necesită acum aprobarea oficială a Consiliului.
Regulamentul, deja convenit cu Consiliul la 27 iunie 2023, stabilește un instrument pe termen scurt pentru consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice comune până la 31 decembrie 2025. Acesta va ajuta statele membre să își satisfacă cele mai urgente și critice nevoi de apărare, care au fost exacerbate de transferurile de produse de apărare către Ucraina, într-un mod voluntar și colaborativ.
Cel puțin trei țări din UE per consorțiu și contractori cu sediul în UE
Instrumentul va fi finanțat cu un buget de 300 de milioane de euro. Achizițiile comune vor trebui să implice cel puțin trei state membre și ar trebui să fie deschise participării membrilor Asociației europene de liber schimb care sunt membri ai Spațiului Economic European (țări asociate).
Contractanții și subcontractanții trebuie să fie stabiliți în UE sau într-o țară asociată și să nu facă obiectul unui control din partea unei țări terțe sau a unei entități neasociate. Costul componentelor originare din UE sau din țările asociate nu trebuie să fie mai mic de 65 % din valoarea estimată a produsului final.
Bonusuri pentru proiectele care sprijină Ucraina, R. Moldova și IMM-urile
Contribuția financiară a UE pentru fiecare acțiune va fi limitată la 15 % din valoarea estimată a contractului comun de achiziții publice pentru fiecare consorțiu. Acest plafon poate fi majorat la 20 % dacă Ucraina sau R. Moldova sunt destinatari ai unor cantități suplimentare de produse de apărare sau dacă cel puțin 15 % din valoarea estimată a contractului comun de achiziții publice este alocată IMM-urilor sau societăților cu capitalizare medie (cele cu o capitalizare bursieră medie, cunoscute ca midcaps), în calitate de contractanți sau subcontractanți.
Parlamentul precizează că războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a subliniat în mod dramatic necesitatea de a adapta baza industrială și tehnologică de apărare europeană (BTIE) la schimbările structurale: intensificarea cercetării și dezvoltării militare a UE, modernizarea echipamentelor militare și consolidarea cooperării între statele membre în cadrul achizițiilor publice în domeniul apărării, pentru a face din Uniune un actor global relevant.