Duminica viitoare trecem la ora de vară. Recomandări pentru a ne adapta mai ușor

În noaptea de 29 spre 30 martie, R. Moldova va trece la ora de vară. Acele ceasornicului vor fi transferate cu o oră înainte, ceea ce înseamnă că ora 3:00 va deveni ora 4:00.
Schimbarea orei reprezintă o tradiție anuală, care are loc de două ori pe an: în ultima duminică din martie se trece la ora de vară, iar în ultima duminică din octombrie se revine la ora de iarnă (care este ora oficială standard).
În ultimii ani, la nivelul UE s-a discutat intens despre posibilitatea eliminării schimbării sezoniere a orei. În martie 2019, Parlamentul European a decis să renunțe la această practică, măsura intrând în vigoare în 2021. Totuși, decizia trebuia confirmată şi la nivelul parlamentelor naţionale.
În prezent, ora de vară este aplicată în peste 70 de state ale lumii, inclusiv în R. Moldova. În Europa, schimbarea se face în toate statele, cu excepţia Islandei, Georgiei, Belarusului, Azerbaidjanului, Turciei şi Rusiei. Unele dintre aceste ţări au revenit la ora iniţială, în timp ce altele au preferat să rămână continuu la ora de vară.
De ce se schimbă ora
Ideea trecerii la ora de vară îi aparține omului de știință Benjamin Franklin și provine din secolul al XVIII-lea. Sistemul are drept scop folosirea din plin, cât mai mult timp, a luminii soarelui.
Introducerea orei de vară s-a născut ca o necesitate de război, în timpul primei conflagrații mondiale. Germania și Austro-Ungaria au fost primele țări care au introdus acest sistem, începând cu 30 aprilie 1916, în scopul economisirii rezervelor de cărbune necesare producției de război. În multe țări, această practică a fost adoptată ulterior în mod oficial și s-a stabilit o rutină de schimbare a orei de două ori pe an.
Cum ne afectează trecerea la ora de vară și cât timp pot fi resimțite efectele?
Potrivit HotNews.ro, un sondaj UE, la care au participat 4,6 milioane de persoane, arată că oamenii resimt disconfort fizic și mental din cauza schimbării orei. Aproximativ 40% dintre respondenți au spus că au avut probleme în a se concentra, iar o treime s-au simțit irascibili.
Unele persoane acuză o oboseală puternică după schimbarea orei de vară, însoţită eventual de o senzaţie de disconfort şi chiar de dureri de cap.
Schimbarea orei îi afectează atât pe adulți, cât și pe copii, în cazul cărora studiile au constatat rezultate mai scăzute la științele exacte studiate în prima săptămână după trecerea la ora de vară, comparativ cu săptămâna anterioară.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
În cazul adulților, trecerea la ora de vară este asociată cel mai adesea cu tulburări de somn, însă studiile arată și un risc ușor mai crescut de a face infarct miocardic acut în prima săptămână de după schimbarea orei, a explicat pentru HotNews.ro Florina Anichitoae, psiholog clinician, psihoterapeut și doctorand în psihologie.
În plus, persoanele afectate de schimbarea orei resimt oboseală și somnolență crescute pe parcursul zilei. Cei care au o calitate scăzută a somnului sau o durată mai scurtă în mod obișnuit sunt indivizii cei mai la risc pentru a resimți efectele schimbului de oră.
De asemenea, s-a observat și faptul că unele persoane au avut nevoie de o ajustare de cel puțin o săptămână la noua oră. Există un efect cumulat al pierderii de somn, atât în ceea ce privește adormitul seara, cât și trezitul dimineață, care se ajustează treptat după noua oră.
Recomandări pentru a trece mai ușor peste schimbarea orei
Există unele recomandări cu privire la ajustarea mai bună la schimbările produse în corp de modificare orei, susține psihologul Florina Anichitoae. Printre aceste se numără:
- asigurarea unei cantități adecvate de somn cu o săptămână înainte de trecerea la noua oră este încurajată și ar putea ajuta la tranziția ulterioară;
- încercarea de a ne culca mai devreme în prima săptămână după apariția noii ore;
- limitarea utilizării ecranelor cu lumină albastră înainte de a ne culca, așa încât impactul acestora să nu afecteze în plus față de schimbările deja datorate trecerii la ora nouă;
- limitarea activităților mentale și a exercițiilor intense înainte de culcare, pentru a-i permite corpului să se pregătească de adormire, integrând noile schimbări.