Deputații „Parlamentului 90”, vizită în sala în care au votat pentru Independență a R. Moldova. Discuții cu Maia Sandu

Deputații „Parlamentului 90”, vizită în sala în care au votat pentru Independență a R. Moldova. Discuții cu Maia Sandu
Sursa foto: presedinte.md

La Președinție a avut loc o întrunire la care au participat deputații „Parlamentului 90” și actuala președință a R. Moldova, Maia Sandu. Potrivit unei note informatice emisă de instituția prezidențială, la ședință s-a discutat despre viitorul țării noatre în Uniunea Europeană. Nu este precizat când anume a avut loc evenimentul.

Deputații „Parlamentului 90” au revenit în Sala în care au votat Independența, unde au vorbit cu președinta Maia Sandu despre acel moment de răscruce din istoria noastră.

Șefa statului le-a mulțumit pentru „curajul și demnitatea de care au dat dovadă pentru a cere și a câștiga independența R. Moldova”.

Maia Sandu a vorbit cu parlamentarii Independenței și despre viitorul R. Moldova în Uniunea Europeană și despre „acțiunile pe care le întreprindem zilnic pentru a construi o țară liberă și prosperă, așa cum și-au imaginat-o cei care au luptat pentru independența Republicii Moldova”.

„Curajul și lupta pentru libertate din acei ani ne aduc an de an în Piața Marii Adunări Naționale, liberi să ne celebrăm neamul și independența. Liberi să vorbim în limba română, să nu fim umiliți la noi acasă. Liberi să gândim și să vorbim cu voce tare”, a menționat șefa statului.

Șefa statului a mai spus: „Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, trăim nu doar speranța unui viitor mai bun, dar simțim încredere că acum avem șansa și datoria de a duce Moldova în Uniunea Europeană. Unde pacea și independența țării noastre vor fi protejate, oamenii care muncesc vor avea șansa să trăiască bine, iar Moldova va fi tratată cu respect și apreciere”.

Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost un document adoptat de către Parlamentul R. Moldova.

Acest act fondator al Republicii Moldova din 27 august 1991 este marcat în fiece an ca Ziua Națională a Republicii Moldova sau Ziua Independenței.

Declarația a fost adoptată și semnată de 278 deputați în parlament la 27 august 1991. Actul original a ars în timpul protestelor din 2009 la Chișinău, dar un document identic a fost restaurat în 2010.