Deputata Irina Lozovan, învinuită de acceptarea finanțării partidului politic, rămâne în arest la domiciliu

Deputata Irina Lozovan, învinuită de acceptarea finanțării partidului politic, rămâne în arest la domiciliu
Sursa foto: TV8

Deputata Irina Lozovan, învinuită de infracțiunea de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat, rămâne în arest la domiciliu.

Magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au admis demersul procurorului și au dispus prelungirea măsurii preventive în privința Irinei Lozovan. Aceasta va mai sta 30 de zile în arest la domiciliu.

Conform probatoriului administrat, procurorii au constatat că: „Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul Renaștere, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului Renaștere și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorând normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, a acceptat cu bună știință finanțarea Partidului Renaștere, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Cauza penală de învinuire în privința deputatei Irina Lozovan și a soțului acesteia, Pavel Gîrleanu - consilier raional al Consiliului Ocnița, a fost expediată în instanța de judecată pentru examinare în fond. Celor doi le este incriminată infracțiunea de acceptare cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat și respectiv complicitate la infracțiunea menționată, a precizat Procuratura Anticorupție.

Promisiune de 2 milioane de lei

„Din motiv că Partidul Șor a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din R. Moldova, a oferit membrului Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „Renaștere”, Irina Lozovan, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidul Renaștere.

În scopul indicat, învinuiții au încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițând-ui 1 milion de lei personal și încă 1 milion de lei - bani alocați Primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a Partidului Renaștere”, a detaliat Procuratura Anticorupție.

Potrivit informațiilor de la Procuratură, deși primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, invinuiții au continuat acțiunile de convingere și la data de 2 august, soțul deputatei i-a transmis primarului suma de 30.000 de dolari, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului Renaștere, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor. Pavel Gîrleanu (soțul Irinei Lozovan) a fost reținut și perchiziționat în aceeași zi.

La 21 septembrie, deputații au aprobat cererea procurorului general interimar privind ridicarea imunității deputatei Irina Lozovan, lipsind-o de imunitate parlamentară.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Ce riscă

Pentru infracțiunea imputată, legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 57.500 la 92.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita anumite activități pe un termen de la 2 la 5 ani.

În scopul garantării executării pedepsei amenzii și eventualei confiscări speciale sau confiscări extinse, a fost aplicat sechestru în valoare de aproximativ 477.500 de lei, inclusiv pe un bun imobil, un mijloc de transport și mijloace bănești ridicate în cadrul perchezițiilor, a precizat Procuratura Anticorupție.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.