Declarație CALM: Invalidarea mandatelor primarilor de Căușeni și Căinari reprezintă acte de abuz
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) consideră că deciziile de a invalida mandatele primarilor de Căușeni și Căinari reprezintă „acte de abuz, depășire de atribuții legale și exces de putere, cu elemente de subiectivism și politizare”.
Astfel, CALM a transmis o declarație către Guvern, Parlament, Consiliul Europei și Comisia Electorală Centrală (CEC), prin care cere „stoparea acțiunilor abuzive ale organelor electorale de circumscripție”.
„Acțiunile date, în afară de faptul că afectează grav voința poporului și drepturile constituționale de a fi ales și a alege, nu conțin nici o motivare temeinică juridică și chiar contravin competențelor legale a acestor organe. (...) În urma analizelor și deciziilor/acțiunilor CEC, aleșii locali respectivi au fost admiși la alegeri, obținând deja mandatul cetățeanului ca deținător a suveranității și puterii de stat. Respectiv, controlul legalității și, în rezultat, validarea mandatului alesului local trebuie să aibă ca țintă dacă a fost sau nu viciată voința alegătorilor ca bază a democrației locale. În caz contrar, decizia organului electoral încalcă principiile constituționale fundamentale, se contrapune sau chiar contrazice voința cetățeanului, ceea ce are, în ultimă instanță, un efect de neîncredere sau chiar discreditare a organelor statale”, anunță reprezentanții CALM.
Astfel, CALM a solicitat:
- Stoparea acțiunilor abuzive ale organelor electorale de circumscripție respective prin implicarea organelor electorale centrale (CEC) și autorităților publice competente, prin decizia cărora aleșii locali respectivi au fost admiși în cursa electorală;
- Anularea actelor prin care au fost invalidate mandatele primarilor, admiși în alegerile locale și respectarea voinței colectivităților locale și drepturilor lor constituționale;
- Modificarea cadrului legal în sensul readucerii competenței de validare a mandatelor aleșilor locali de către un actor profesionist și neutru care este instanța de judecată.
Pe 19 noiembrie, în ziua celui de-al doilea tur al alegerilor locale generale, Consiliul electoral de circumscripție Căușeni, a invalidat mandatul primarului Anatolie Donțu, ales la scrutinul din 5 noiembrie cu 4.907 de voturi (76,30%).
Pe 22 noiembrie, Consiliul electoral de circumscripție Căușeni a fost invalidat și mandatul de primar al orașului Căinari, câștigat din primul tur de Maria Ghelan, cu 651 de voturi (54,80%). Maria Ghelan a declara că nu este de acord cu decizia Consiliului electoral de circumscripție Căușeni și că va ataca decizia în instanță.