Cum poți verifica online statutul certificatului medical pentru incapacitate temporară de muncă. Cine beneficiază
Beneficiarii de indemnizaţii pentru incapacitate temporară de muncă au posibilitatea de a verifica online statutul certificatului medical.
Pentru a verifica online statutul certificatului medical pentru incapacitate temporară de muncă, persoana trebuie să acceseze Portalul Serviciilor Publice, categoria „Statutul certificatului medical”.
Pentru a utiliza acest serviciu electronic urmează să introduceți seria şi numărul certificatului (după cum se vede din imaginile de mai jos):
Acest serviciu electronic permite beneficiarului să verifice statutul certificatului de incapacitate temporară de muncă.
Datele din certificatele de incapacitate temporară de muncă pot avea următoarele statute afişate pe ecran:
În urma producerii accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale, persoanele asigurate beneficiază de indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă.
Indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă în urma accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale se acordă persoanelor asigurate, indiferent de durata stagiului de cotizare.
Pentru perioada, în care se suprapune venitul asigurat (salariul) cu indemnizaţia pentru incapacitatea temporară de muncă în urma accidentului de muncă sau a îmbolnăvirii profesionale, se achită salariul şi nu indemnizaţia.
Cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă constituie 100% din salariul mediu lunar asigurat al asiguratului pe ultimele 6 luni premergătoare lunii în care s-a produs accidentul de muncă sau a fost constatată îmbolnăvirea profesională.
În situaţia în care asiguratul a fost încadrat într-un grad de dizabilitate până la expirarea termenului de 180 de zile, indemnizaţia se va acorda până la data în care s-a emis decizia cu privire la încadrarea într-un grad de dizabilitate.