Cum ne alimentăm în post, fără să dăunăm organismului? Recomandările specialiștilor

Cum ne alimentăm în post, fără să dăunăm organismului? Recomandările specialiștilor
Sursa foto: Shutterstock.com

Deja de mai bine de o săptămână, creștinii ortodocși de stil vechi țin cel mai greu și aspru post din an - Postul Paștelui. Timp de 48 de zile, aceștia renunță la toate produsele de origine animală și băuturi alcoolice, pregătindu-se astfel pentru celebrarea Învierii lui Hristos. În acest context, Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) vine cu o serie de recomandări pentru cei care postesc.

Potrivit ANSP, urmarea unui regim alimentar monoton poate genera deficiențe nutriționale, dezechilibru energetic, sporirea riscului de apariție a bolilor cronice și dereglări ale digestiei, în special, în cazul predominării produselor intens prelucrate și ale celor ambalate. Astfel, se recomandă consumul zilnic a cel puțin cinci porții de fructe și legume (trei de legume și două de fructe).

„Nu ezitați să adăugați în această perioadă legumele de sezon – urzicile, spanacul, ceapa verde, leurda și ridichile, bogate în antioxidanți și microelementele necesare pentru o bună funcționare a organismului. Totodată, adăugați în meniul zilnic 2-3 porții de cereale integrale, 1-2 porții de leguminoase (fasole, mazăre, năut, linte, soia și produse din soia), 30-40 g de nuci și semințe, dar și fructe uscate, 4-5 lingurițe de uleiuri nerafinate. Din produsele conservate, optați pentru cele congelate, deshidratate sau murate”, îndeamnă specialiștii.

Din cauza fluctuațiilor zahărului din sânge, persoanele care țin post se pot confrunta cu o poftă de mâncare accentuată, ceea ce conduce la consumul excesiv de produse rafinate. O glicemie instabilă poate genera în timp rezistență la insulină și apariția diabetului zaharat de tip II.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Pentru a evita foamea necontrolată, adăugați în meniu suficiente proteine de origine vegetală (leguminoase, nuci, semințe, ciuperci), fibre alimentare (legume, verdețuri, fructe, cereale integrale) și grăsimi sănătoase (nuci, semințe, avocado, uleiuri nerafinate). Anume aceste nutrimente echilibrează nivelul de zahăr din sânge.

Concomitent, încercați să reduceți consumul de cartofi, făinoase rafinate (griș, cus-cus, paste, pâine, fursecuri din făină de calitatea superioară, dulciuri, pateuri și alte produse prelucrate, ambalate cu marcajul „de post”). O altă strategie este să faceți mișcare timp de 10-15 minute după fiecare masă. Chiar și o plimbare lejeră vă poate reduce glicemia cu până la 30%.

„Respectarea postului, indiferent de restricții, poate determina acutizarea bolilor cronice și influența negativ sănătatea persoanelor care suferă de tulburări ale comportamentului alimentar (anorexie, bulimie, mâncat compulsiv) sau administrează preparate medicamentoase la indicația medicului”, precizează ANSP.

Astfel, dacă suferiți de boli cronice și/sau administrați medicamente, înainte de a ține post, consultați-vă cu medicul dumneavoastră. Se recomandă evitarea respectării postului în cazul vârstnicilor, copiilor și adolescenților până la vârsta de 14 ani, femeilor însărcinate și a celor care alăptează, dar și persoanelor care exercită munci fizice grele sau suferă de patologii în forma acută sau cronică (diabet zaharat, boli infecțioase, anemii, patologii inflamatorii ale tractului gastrointestinal, ale rinichilor sau ficatului).

Amintim că, în timpul acestui post, creștinii ortodocși mai au dezlegare la pește doar o singură zi - în Duminica Floriilor, pe 28 aprilie.