Cum evităm risipa alimentară în perioada sărbătorilor pascale? Recomandările specialiștilor

Cum evităm risipa alimentară în perioada sărbătorilor pascale? Recomandările specialiștilor
Sursa foto: Getty Images

În perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante. Pentru a preveni acest fenomen, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, notează Teleradio-Moldova.

„Trebuie să facem cumpărăturile în baza unei liste, astfel ca să evităm achizițiile în plus, să găsim anumit forme de valorificate a alimentelor rămase, fie că sunt donate persoanelor nevoiașe, fie sunt congelate sau făcute alte rețete creative. De exemplu, ouăle roșii pot fi utilizate pentru salate, fructele și legumele pot deveni sosuri sau smoothie, se pot face diferite copturi din lactatele rămase”, a explicat comunicatoarea organizației neguvernamentale „Banca de Alimente Moldova”, Ana Ceban.

Potrivit reprezentantei ONG-ului, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, cu respectarea termenului de valabilitate.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

„Banca de alimente se ocupă de recuperarea alimentelor care riscă să fie aruncate, pentru că fie au fost efectuate stocuri în exces, fie au defecte de ambalaj, fie trece perioada în care ele sunt achiziționate. E important ca ele să fie sigure pentru consum, iar Banca de alimente asigură condițiile de păstrare necesare și le distribuie în peste 78 de servicii sociale partenere”, a adăugat Ana Ceban.

Datele prezentate recent de economistul Veaceslav Ioniță relevă că, anual, cetățenii R. Moldova aruncă la tomberon circa 180.000 de tone de produse alimentare - echivalentul a 3.000 de vagoane de tren. Între timp, fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei.

„În prezent, Banca de Alimente reușește să recupereze doar 0,15% din produsele pe care le aruncăm. Din 700 de kilograme de produse alimentare care nu sunt expirate, Banca de Alimente reușește să recupereze doar un kilogram”, precizase Veaceslav Ioniță.

La nivel mondial, în topul risipei alimentare se află Grecia, unde anual sunt aruncate peste 142 de kilograme de produse alimentare pe cap de locuitor, urmată de Malta, cu 129 de kilograme.