Crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, descoperit în România, după un atac la granița cu Ucraina

Crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, descoperit în România, după un atac la granița cu Ucraina
Sursa foto: Euronews

Un crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, a fost descoperi, joi dimineaţa, 12 octombrie, într-o zonă cu vegetaţie aflată în apropierea malului drept al Braţului Chilia, la aproximativ 3 kilometri vest de localitatea Plauru, anunță Ministerul român al Apărării, menționând că forțele ruse au continuat atacurile asupra infrastructurii portuare ucrainene, în proximitatea graniței dintre Ucraina și România.

Autoritățile române dau asigurări că au fost luate măsuri de securizare a zonei şi au fost notificate structurile competente pentru ridicarea probelor şi desfăşurarea investigaţiilor, conform procedurilor.

Ministerul român al Apărării (MApN) susține că va continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian și de cercetare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situații.

Condamnăm cu fermitate atacurile executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre. Aceste atacuri sunt nejustificate și în gravă contradicție cu regulile dreptului internațional umanitar.

De asemenea, rămânem în contact permanent cu structurile aliate, care sunt informate în timp real cu privire la situația generată de aceste atacuri”, au declarat reprezentanții Ministerului român al Apărării.

În acest caz, MApN a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.