Companiile autohtone se pot înscrie la concursul „Marca comercială a anului”. Termenul de depunere a dosarelor
Companiile autohtone care au înregistrate mărci și branduri comerciale, precum și cele care implementează standarde de management al calității, sunt invitate să participe la „Marca comercială a anului” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor”. Ambele concursuri au fost lansate marți, 20 februarie.
Mărcile comerciale care vor să obțină premiul „Mercuriul de Aur” se pot înregistra la una sau mai multe nominalizări, conform criteriilor de profesionalism. În cadrul ediției din acest an vor fi 14 nominalizări, aceleași care au fost și în anul 2022.
Mai exact, acestea sunt: „Inter”, nominalizarea închisă „Reputați și încredere”, „Liderul anului”, „Export”, „Rebranding”, „IMM-ul favorit al anului”, „Debutul anului”, „Marca comericală responsabilă social”, „Femeia în afaceri”, „Economia verde”, „Business on-line”, „Afaceri de familie”, „Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat” și „Locuri de muncă prietenoase familiei”.
În cazul ambelor concursuri, dosarele vor fi primite de către Camera de Comerț și Industrie a R. Moldova (CCIRM), până pe 29 martie curent. Etapa de primire și procesare a pachetelor de documente se va încheia pe 12 aprilie. Trofeele vor fi înmânate la începutul lunii iunie, în cadrul „Galei Businessului Moldovenesc”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
„Ce le oferă învingătorilor participarea la acest concurs și faptul că vor deține „Mercuriul de Aur” sau vor fi diplomați ai acestor concursuri? Mai întâi de toate, vor avea facilități din partea instituțiilor care organizează acest concurs. Spre exemplu, noi, ca instituție camerală, vom oferi reduceri de pana la 20% la serviciile pe care le oferim: participarea la târguri și expoziții, misiuni economice, întâlniri bilaterale, servicii de promovare a exporturilor și atragere a investițiilor, dar și participarea la evenimente peste hotarele țării”, a menționat președintele Camerei de Comerț și Industrie, Sergiu Harea.
Anul trecut, la concursul „Marca comercială a anului” au participat 110 mărci comerciale. În total, la cele 20 de ediții au participat 1.800 de mărci comerciale.
Concomitent, la ediția precedentă a concursului „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” au fost nominalizate 41 de companii autohtone. Dintre acestea, 36 au fost declarate învingătoare, iar 5 au fost declarate drept diplomați. Pe parcursul celor nouă ediții, 450 de participanți au fost declarați învingători.
„Agenții economici care au participat anul trecut la „Gala Businessului” au fost cei care au ieșit la export, au avut o cifră de afacere impunătoare. Asta a permis să dubleze capacitățile de lucru și, nemijlocit, să angajeze noi muncitori”, a conchis directorul Institutului de Standardizare din Moldova (ISM), Adrian Bunduc.